Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracţională a 7 persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani, cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi complicitate la proxenetism.
Video- https://youtube.com/shorts/ceg_qi6BG5c?feature=share
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada martie - noiembrie 2024, o persoană de 17 ani ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei victime minore, de 15 ani, ar fi recrutat-o şi adăpostit-o într-un imobil, din municipiul Mangalia.
Ulterior, ar fi transportat-o, în mod repetat, la diferite locaţii, unde ar fi obligat-o să practice prostituţia.
Sumele de bani ce ar fi fost provenite din exploatarea sexuală a victimei ar fi fost însuşite de către persoana cercetată în cauză.
Totodată, în luna septembrie 2024, aceasta ar fi obţinut beneficii materiale prin înlesnirea practicării prostituţiei de către o tânără, pe care ar fi transportat-o personal sau prin intermediul altor persoane, în diverse locaţii unde tânăra ar fi întreţinut relaţii sexuale contra cost.
Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada martie - noiembrie 2024, o altă persoană cercetată în cauză, de 19 ani, ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei victime şi ar fi simulat sentimente de iubire faţă de aceasta, ar fi adăpostit-o în imobile din municipiul Mangalia şi ar fi determinat-o să practice prostituţia, astfel i-ar fi înlesnit racolarea clienţilor prin publicarea de anunţuri pe site-uri de profil.
Sumele de bani ce ar fi fost obţinute de persoana vătămată ar fi fost însuşite aproape integral de către persoana cercetată.
De asemenea, persoana de 19 ani ar fi sprijinit o altă persoană cercetată în cauză, de 22 de ani, în activitatea infracţională, astfel ar fi promovat anunţuri matrimoniale cu privire la o altă tânără, căreia persoana de 22 de ani i-ar fi înlesnit practicarea prostituţiei.
În sarcina unei persoane de 23 de ani, cercetată în cauză, s-a reţinut că, în perioadă mai - noiembrie 2024, ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei victime şi ar fi indus-o în eroare cu privire la existenţa unei relaţii de dragoste. Astfel, ar fi a exploatat-o, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Victima ar fi fost adăpostită în staţiunea Saturn, iar persoana cercetată i-ar fi facilitat transportul la locaţiile clienţilor.
Sumele de bani ce ar fi fost obţinute din activitatea infracţională ar fi fost însuşite de către persoana cercetată.
Din actele de urmărire penală efectuate a mai rezultat că, în intervalul aprilie - noiembrie 2024, alte trei dintre persoanele cercetate, cu vârstele de 21, 22 şi 31 de ani, ar fi înlesnit mai multor victime practicarea prostituţiei şi ar fi obţinut foloase materiale injuste.
La data de 13 noiembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea celor 7 persoane, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de ieri, 14 noiembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, Serviciului Criminalistic - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa şi jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.