logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Direcţia Naţională Anticorupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului ANDRICA MARIUS-CORIOLAN, comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de combatere a criminalităţii organizate, Brigada de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Serviciul de combatere a criminalităţii organizate Ilfov, pentru comiterea infracţiunilor de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în formă continuată, transfer neautorizat de date informatice şi instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie-iunie 2024, inculpatul Andrica Marius Coriolan, în calitatea menţionată anterior, fiind delegat să efectueze cercetări într-un dosar penal, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru o altă persoană (martor în cauză), ar fi pus la dispoziţie înregistrări ale discuţiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu terţe persoane, şi i-ar fi permis accesul acestuia la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

În concret, comisarul de poliţie Andrica Marius Coriolan i-ar fi înmânat martorului un hard disk conţinând înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de fostul partener de afaceri cu terţe persoane, înregistrări rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică desfăşurate în respectivul dosar penal.

Anterior, în cursul lunii februarie 2024, în contextul cercetărilor efectuate în dosarul penal respectiv, inculpatul Andrica Marius Coriolan ar fi convins o persoană să declare în fals faptul că omul de afaceri menţionat anterior este membru al grupului infracţional organizat care făcea obiectul cercetărilor, iar în baza declaraţiei respective, judecătorul de drepturi şi libertăţi ar fi emis un mandat de supraveghere tehnică din a cărui punere în executare au rezultat înregistrările audio ale convorbirilor telefonice purtate de omul de afaceri cu terţe persoane, înmânate în copie martorului, în modalitatea descrisă anterior.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.