Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu
La data de 13 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu au reţinut o femeie în vârstă de 26 de ani, din localitatea Cristian, cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, furt, respectiv complicitate la infracţiunea de furt calificat.
În fapt, femeia este bănuită că, în perioada august - octombrie a.c., împreună cu concubinul său, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Mediaş, arestat preventiv într-o altă cauză penală, ar fi pătruns în trei imobile din municipiul Sibiu, de unde, prin distragerea atenţiei locatarilor, ar fi sustras două telefoane mobile şi 1.000 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au luat măsura reţinerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Arestat preventiv, cercetat pentru infracţiuni la regimul rutier
La data de 12 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au reţinut un tânăr în vârstă de 19 ani, din Şura Mare, cercetat penal pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.
Ulterior, la data de 13 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile.
În fapt, la data de 8 noiembrie a.c., tânărul a fost depistat în două rânduri în timp ce conducea un autoturism fără a deţine acest drept.
De asemenea, din verificările efectuate de către poliţişti a rezultat şi faptul că autoturismul în cauză este neînmatriculat.
Astfel, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, două acte materiale, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.