Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 341 de verificări de persoane şi 242 de verificări de autovehicule, pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 124 de abateri de natură contravenţională, majoritatea la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 32.675 de lei.
Au fost efectuate 59 de testări privind conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, au fost reţinute cinci permise de conducere şi au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
-
Reţinut pentru lovire sau alte violenţe
La data de 13 noiembrie 2024, poliţiştii din Aiud au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Din verificările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în cursul zilei de 4 noiembrie 2024, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Aiud, un bărbat de 27 de ani, din Aiud, ar fi fost agresat fizic, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, de către un bărbat de 46 de ani. Acesta i-ar fi provocat leziuni corporale pentru a căror îngrijire ar fi necesare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de azi, 14 noiembrie 2024, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
-
Mandat executat
La data de 13 noiembrie 2024, poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Blaj au identificat şi reţinut un bărbat de 65 de ani, din municipiul Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Blaj, la data de 13 noiembrie 2024.
Bărbatul a fost condamnat la o executarea unei pedepse privative de libertate de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol în formă continuată.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
-
Amplasarea radarelor în data de 15 noiembrie 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuş - Aiud - Inoc - limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş - Cut - Cunţa - limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea -- Şibot - limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C - Sebeş -Petreşti - Săsciori
Drumul Naţional 74 - Ighiu - Zlatna - Feneş - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 - Câmpeni - Gârda - Arieşeni
Drumul Naţional 75 - Baia de Arieş - Lupşa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureş - Războieni - Noşlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.