Comunicat de presă - Primăria Sectorului 4
Cel mai nou şi mai modern laborator de practică pentru odontoterapia restauratoare în stomatologie a intrat, de astăzi, în dotarea Amfiteatrului UMF 'Carol Davila', de pe Şoseaua Olteniţei. Urmare a unei investiţii comune a Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila', simulatorul, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, va fi utilizat de către studenţii de anul III şi de anul IV ai Facultăţii de Stomatologie, cărora li se permite acum să exerseze manevrele stomalogice în condiţii similare cu cele din cabinetele de specialitate.
Recepţia acestui sistem ultra-performant a fost precedată de un eveniment academic în cadrul căruia a fost semnat certificatul de înfiinţare a laboratorului. Alături de reprezentanţi ai UMF 'Carol Davila' şi ai Facultăţii de Stomatologie s-a aflat şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, care s-a declarat încântat de evoluţia proiectului de regenerare materială şi calitativă a infrastructurii educaţionale şi medicale destinată stomatologiei.
'Inaugurăm laboratorul de simulare pe care, şi eu, ca student, mi l-am dorit, dar, din păcate, la vremurile acelea, nu am avut parte de el. Important este că aceia care sunt astăzi studenţi la Medicină Dentară, în anii III şi IV, pot folosi această infrastructură medicală pe care o regăsim în toate ţările civilizate, menită să crească nivelul de pregătire al studenţilor, din punct de vedere calitativ şi să stimuleze cât mai mulţi tineri să vină în Bucureşti, la UMF 'Carol Davila'. Acest laborator vine să întregească un concept pe care împreună l-am realizat, Sectorul 4, UMF 'Carol Davila' şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, şi care este completat de Spitalul de Stomatologie, unde se desfăşoară partea clinică.
Mai mult, ne interesează să acordăm atenţia cuvenită şi zonei de chirurgie, drept pentru care ne dorim să putem demara lucrările şi pentru modulul de chirurgie, astfel încât în doi - trei ani acest sistem integrat să fie finalizat. Vom face tot ce ne stă în putinţă ca învăţământul medical să aibă cele mai bune condiţii, pentru că tinerii medicii să fie cât mai bine pregătiţi şi să rămână acasă, în România', a susţinut Danie Băluţă.
Importanţa exerciţiului educativ în condiţii similare celor oferite de centrele universitare de top din Europa a fost evidenţiată şi de către prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, rectorul UMF 'Carol Davila'.
'Simularea intervine ca o componentă esenţială în pregătirea şi în formarea viitorilor specialişti, care, la terminarea Facultăţii de Stomatologie au dreptul de liberă practică şi pot lucra. De aceea, simulatorul este foarte important pentru că permite realizarea unui scenariu clinic, prin care cei care lucrează pe simulator, într-un mediu controlat, pot deprinde abilităţile de care au nevoie, pentru ca, ulterior, manevrele stomatologice să devină un automatism, iar viitorii medici să poată lua decizia corectă în cel mai scurt timp posibil', a declarat rectorul UMF.
Despre importanţa alinierii infrastructurii aferente învăţământului medical la normele europene a vorbit şi prof. Univ. Dr. Andreea Didilescu, decanul Facultăţii de Stomatologie.
'Asistăm la un moment important, un pas enorm pe care îl facem în pregătirea practică a viitorilor medici stomatologi. Acum, putem susţine, fără nicio îndoială, că am reuşit să ne aliniem tuturor standardelor tehnice în acest domeniu şi vom putea instrui studenţii la cele mai înalte standarde posibile în acest moment în România. Acest lucru este posibil datorită implicării de care a dat dovadă Primăria Sectorului 4 şi domnul primar Daniel Băluţă, căruia îi mulţumesc !', a declarat decanul Facultăţii de Stomatologie.
Unitatea de simulare a tehnicilor dentare, intrată astăzi în dotarea Amfiteatrului UMF 'Carol Davila' de pe Şoseaua Olteniţei, este cel mai nou şi mai modern laborator în domeniu, şi poate fi folosit de către 24 de studenţi simultan. Acestora li se oferă cel mai fluid flux de lucru în educaţia stomatologică, cu instrumente digitale integrate, precum şi un mediu de învăţare realist, aproape similar cu cel pe care îl găsesc în cabinetul de stomatologie.
Conform specialiştilor, acest laborator de simulare a manevrelor stomatologice este, totodată, o soluţie adaptabilă care oferă ergonomie de lucru ideală şi însuşirea rutinei pentru controlul infecţiilor, precum şi posibilitatea de optimizare a activităţilor de predare şi dezvoltarea abilităţilor practice ale studenţilor, ceea ce face mult mai uşoară tranziţia de la activitatea teoretică spre activitatea clinică la pacienţi.
Laboratorul proaspăt inaugurat va fi utilizat de studenţii din anul III - 4 serii de studenţi (câte două serii de studenţi pe semestru) - 200 studenţi pe semestru - stagiu de 2x2 ore pe săptămână), dar şi de studenţii anului IV, la începutul semestrului, pentru exersarea manoperelor stomatologice (3 serii de studenţi de anul IV, 300 studenţi - două săptămâni la începutul fiecărui semestru înainte de a începe activitatea clinică pe pacient).
Staţiile de lucru de ultimă generaţie permit operarea instrumentelor cu două sau patru mâini (student-profesor), precum şi monitorizarea şi înregistrarea tuturor activităţilor şi a performanţelor studenţilor. Echipamentele dispun, de asemenea, şi de un sistem computerizat interconectat, ce permite transmiterea pe monitoarele din sală a demonstraţiilor făcute de cadrele didactice.
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti
Biroul de presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.