Callas - Oana Pellea, Nunta lui Figaro, Turandot, Baiadera, Gianni Schicchi, Faust şi Manon Lescaut, la mijloc de noiembrie pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti continuă să ofere publicului bucureştean, în a doua parte a lunii noiembrie, o paletă variată şi zilnică de spectacole deosebite, aducând pe scenă poveşti fascinante şi emoţii profunde. Între 18 şi 24 noiembrie, vom putea admira, pe prima scenă lirică a capitalei României, Callas - Oana Pellea de Terrence McNally, Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Baiadera de Ludwig Minkus, Faust de Charles Gounod, Turandot, Manon Lescaut şi Gianni Schicchi de Giacomo Puccini.

Callas - Oana Pellea (de Terrence McNally) - luni şi marţi, 18-19 noiembrie, ora 18:30

Callas - Oana Pellea de Terrence McNally, o producţie originală, la intersecţia dintre teatru şi operă, ce explorează multiplele faţete ale personalităţii sopranei Maria Callas. Piesa lui Terrence McNally urmăreşte un masterclass susţinut de divă la Juilliard School of Music din New York, în ultimii ani din viaţă. Formatul cursului devine pretextul unei descoperiri surprinzătoare. În timp ce le oferă indicaţii tehnice tinerilor aspiranţi la o carieră în belcanto, Maria Callas se destăinuie şi se autoanalizează. O face cu sinceritate dureroasă, explorând relaţia ambiguă cu celebritatea, cu aşteptările nesfârşite ale publicului, cu compromisurile pe care le-a făcut de-a lungul carierei sale fulminante. Interpretarea Oanei Pellea - de o remarcabilă complexitate dramatică şi psihologică - surprinde toate nuanţele personalităţii Mariei Callas: riguroasă şi exigentă în exprimarea artistică, dar şi romantică, vulnerabilă şi profund umană. Actriţa româncă reuşeşte performanţa de a o interpreta pe diva elenă fără a o imita, de a-i readuce pe scenă aura legendară printr-o creaţie originală.

Nunta lui Figaro (de Wolfgang Amadeus Mozart) - miercuri, 20 noiembrie, ora 18:30

Opera bufă Nunta lui Figaro a fost inspirată de comedia omonimă (La Folle Journee, ou le Mariage de Figaro) a lui Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (1778), muzica fiind compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, iar libretul semnat de Lorenzo da Ponte. Nunta lui Figaro este prima operă la care au colaborat Mozart şi libretistul Lorenzo da Ponte. Cei doi au mai realizat împreună operele Don Giovanni şi CosĂŹ fan tutte. Mozart a fost cel care i-a adus lui da Ponte o copie a piesei lui Beaumarchais, iar acesta a transpus-o într-un libret în numai 6 săptămâni, traducând textul în italiană, punându-l în versuri şi excluzând toate trimiterile politice. Libretul a primit în final aprobarea împăratului Iosif al II-lea, iar premiera a avut loc pe 1 mai 1786, la Burghtheater din Viena (Teatrul Curţii Imperiale). În pofida succesului, s-au jucat doar 9 reprezentaţii. Acestea aveau o durată de 4 ore, iar publicul entuziasmat solicita deseori bis-uri care dublau acest timp. Se pare că, împăratul a emis o hotărâre în legătură cu numărul de bis-uri ce puteau fi acordate în cadrul unei reprezentaţii cu Nunta lui Figaro. În 1789, spectacolul a fost reluat, Mozart şi da Ponte au adus mici modificări muzicale, adaptând partitura pentru interpretarea rolului Susanna. Una dintre marile iubiri ale lui Mozart - Nancy Storace - se spune că a fost interpreta de la premieră a rolului Susanna din Nunta lui Figaro.

Turandot (de Giacomo Puccini) - joi, 21 noiembrie, ora 18:30

Având un libret semnat de Giuseppe Adami şi Renato Simoni, o muzică compusă de Giacomo Puccini (finalizată postum de Franco Alfano), opera Turandot (1926) a fost inspirată de tragicomedia Turandot, Prinzessin von China (1802) a marelui poet şi dramaturg german Friedrich von Schiller, la rândul ei bazată pe o piesă de teatru (comedia dell'arte) omonimă a contelui şi dramaturgului veneţian Carlo Gozzi (1762), aceasta având ca sursă ultimă de inspiraţie un basm persan de secol XII ajuns în colecţia 1001 de zile (Les Mille et un jours) (1710-1712) a orientalistului francez Francois Petis de la Croix. Premiera mondială a operei Turandot a avut loc, în 1926, la Scala din Milano, sub bagheta renumitului dirijor italian Arturo Toscanini. Giacomo Puccini şi-a dorit să redea în Turandot tot ce au suferit, tot ce au iubit, tot ce au visat şi au urât oamenii vremii lui. Tema exotică şi erotică din Turandot nu constituie pentru Puccini decât pretextul de a-şi exprima gândurile pe un plan oarecum mai filosofic şi mai general, dar cu vechea dependenţă de faptele şi sentimentele vieţii adevărate. Astfel, Puccini plasează acţiunea operei într-un Peking legendar, în care fiecare pretendent la mâna frumoasei prinţese Turandot trebuie să desluşească trei enigme sau să moară. Prinţul Calaf, uimit de frumuseţea prinţesei Turandot, acceptă să se supună, la rândul său, încercării celor trei ghicitori. Deşi Calaf găseşte răspunsurile la toate cele trei întrebări puse de cruda Turandot, aceasta îl roagă pe tatăl ei, împăratul Chinei, să o elibereze de această căsătorie pe care nu o doreşte. Calaf propune o nouă provocare: el acceptă să moară dacă ea îi poate afla numele până în zori. Pentru a descoperi numele străinului misterios, Turandot recurge la toate metodele. În cele din urmă, Calaf îi oferă propria viaţa prinţesei Turandot, dezvăluindu-i în acelaşi timp numele. Opera se termină cu Turandot declarând că în sfârşit ştie numele străinului: 'Numele lui este iubire!'

Baiadera (de Ludwig Minkus) - vineri, 22 noiembrie, ora 18:30

Povestea din exoticul spectacol de balet Baiadera - creat, în 1877, de coregraful Marius Petipa, pe muzica lui Ludwig Minkus şi pe libretul lui Serghei Kudekov - dezvoltă o temă romantică, pe fundalul Indiei antice: tragica poveste de dragoste dintre frumoasa baiaderă Nikia şi gloriosul nobil Solor. Dacă pentru alcătuirea libretului, Kudekov a pornit de la poemul epic Shakuntala (scris de dramaturgul şi poetul hindus Kalidasa), tabloul Regatului umbrelor pare să fi fost inspirat de ilustraţiile realizate Paradisului din Divina Comedie de Dante Alighieri de către graficianul francez Gustave Dore. Exotismul, fiinţele supranaturale precum silfidele, umbrele, nemfele, se bucurau de mare popularitate, satisfăcând gustul epocii pentru feminitate idealizată, fantastică, eterică. Despre această montare, coregraful Mihai Babuşka - cel care a semnat adaptarea scenică a acestui balet pentru Opera Naţională Bucureşti - a declarat: 'Baiadera este unul dintre cele mai frumoase şi dificile balete clasice şi merită din plin să figureze în repertoriul companiilor din zilele noastre, desigur cu mici ajustări. Am încercat să scutur libretul de artificii şi de lungimile inutile, respectând în mare parte coregrafia originală a lui Petipa. Am restrâns baletul la două acte, preocupându-mă mai ales de dinamizarea pantomimei, altfel desuetă, fără să afectez coerenţa poveştii. Finalul a cunoscut rezolvări diferite, de-a lungul timpului, de la un coregraf la altul. Cel pentru care am optat eu este dat de eşarfa ce străbate baletul, ca un laitmotiv, de la prima apariţie a Nikiei, făcând legătura cu lumea de dincolo, cea în care îl va atrage şi reîntâlni pe iubitul ei Solor. Am conferit mai mult contur acestui rol masculin, neglijat în alte versiuni. Am schimbat câteva centre de greutate, făcând din Rajah personajul negativ principal şi epurând excesele de răzbunare ale celorlalte personaje. Am renunţat la clasicele tutuuri din dorinţa ca întregul spectacol să aibă un marcant iz indian'.

Gianni Schicchi (de Giacomo Puccini) - sâmbătă şi duminică, 23-24 noiembrie, ora 12:00 şi 14:00

Gianni Schicchi de Giacomo Puccini - o operă comică având libretul semnat de Giovacchino Forzano - este cea de-a treia şi ultima parte a Tripticului puccinian, din care mai fac parte Il Tabarro (Mantaua) şi Suor Angelica (Sora Angelica). Premiera operei - care conţine una dintre cele mai cunoscute arii de operă din întregul repertoriu universal (O mio babbino caro) - a avut loc la Metropolitan Opera din New-York, la data de 14 decembrie 1918. Opera a fost inspirată de un incident, deloc măgulitor, menţionat de Dante Alighieri în Divina Comedie (Cântul al XXX-lea din Infernul) în centrul căruia se găseşte Gianni Schicchi, un adevărat florentin ajuns - împreună cu alţi falsificatori şi înşelători - în al optulea cerc concentric al iadului, pentru că s-a deghizat în Buoso Donati, un aristocrat florentin decedat, pentru a obţine pentru el însuşi averea acestuia. O parte din marea casă a familiei Donati, atât de râvnită în opera pucciniană, se află şi astăzi în Florenţa, pe Via del Corso, foarte aproape de casa în care s-a născut Dante, în 1265. De aceea, acţiunea operei pucciniene inspirată atât din Divina Comedie cât şi din viaţa personală a lui Dante Alighieri (care a fost căsătorit cu Gemma Donati) se desfăşoară la Florenţa, în anul 1299, în casa bogătaşului Buoso Donati. Puccini şi libretistul Forzano au văzut potenţialul uriaş de satiră socială în această străveche poveste. Acţiunea din Gianni Schicchi de Puccini are loc în dormitorul lui Buoso Donati, imediat după moartea acestuia, în timp ce rudele sale lacome se prefac îndurerate. Starea de spirit se preschimbă în furie atunci când rudele descoperă că au fost integral dezmoştenite. În ultimă instanţă, acestea apelează la inteligenţa malefică a lui Gianni Schicchi pentru a contraface testamentul muribundului. În cele din urmă, Gianni Schicchi îşi lasă sieşi drept moştenire cea mai mare parte a averii, în timp ce rudele bogătaşului muribund sunt forţate să rămână în tăcere şi să accepte resemnate această neplăcută stare de fapt.

Faust (de Charles Gounod) - sâmbătă, 23 noiembrie, ora 18:00

Compusă de Charles Gounod, pe un libret de Jules Barbier şi Michel Carre, opera Faust a fost inspirată de drama omonimă semnată de Johann Wolfgang von Goethe, în care este exploatată legenda germană a omului care îşi vinde sufletul Diavolului în schimbul cunoaşterii şi puterii. Faust - care a avut premiera la 19 martie 1859, la Teatrul Liric din Paris - a reprezentat primul mare succes pentru Charles Gounod şi a stabilit reputaţia internaţională a compozitorului francez. Spre deosebire de Goethe, opera lui Gounod nu încearcă să se potrivească cu amploarea tematică sau cu sofisticarea filozofică a capodoperei germane de origine, concentrându-se în schimb pe întâlnirea romantică a lui Faust cu Margareta (Gretchen în drama lui Goethe) şi pe rezultatele tragice ale legăturii lor emoţionale. Într-adevăr, Faust de Gounod - spre deosebire de Goethe - se concentrează mai mult pe personajul feminin principal (Margareta), precum şi asupra modului în care aceasta îl învinge în cele din urmă atât pe Faust, cât şi pe Diavol pentru a se salva. Margareta, iar nu Faust, este cea care, în scena finală a operei, este salvată de îngeri. Cele mai faimoase secvenţe muzicale din Faust de Gounod sunt cele două arii ale Margaretei (Il etait un roi de Thule şi Ah! je ris de me voir si belle en ce miroir), aria lui Faust (Salut! demeure chaste et pure), aria lui Mefisto (Le veau d'or est toujours debout), aria lui Valentin (Avant de quitter ces lieux) şi faimosul Cor al soldaţilor. Luate împreună, ele demonstrează stăpânirea lui Gounod asupra mai multor stări de spirit exprimabile muzical - de la ludic la liric, de la satiric la sardonic -, arătând umanităţii că a înţeles cum să dezvolte moştenirea goethiană.

Manon Lescaut (de Giacomo Puccini) - duminică, 24 noiembrie, ora 18:30

Inspirată de romanul Histoire du Chevalier des Grieux, et de Manon Lescaut, publicat în 1731 de Antoine-Francois Prevost d'Exiles (cunoscut publicului ca Abatele Prevost), opera Manon Lescaut de Giacomo Puccini a fost compusă între 1889-1892 şi reprezintă o spectaculoasă punere în scenă chiar a vieţii intime a compozitorului. Premiera mondială a operei a avut loc la Teatro Regio din Torino, pe 1 februarie 1893, şi a fost un succes răsunător. Libretul este semnat de Luigi Illica, Mario Praga şi Domenico Oliva. Manon Lescaut înfăţişează destinul unei femei sfâşiate între căutarea iubirii pure şi setea de bogăţie. Îndrăgostită de cavalerul des Grieux, Manon fuge cu acesta la Paris, însă renunţă la adevărata dragoste pentru promisiunile unui viitor lipsit de griji alături de un bărbat bogat. Însă, într-un târziu, îşi dă seama că dragostea adevărată este nepreţuită, iar încercarea de a se întoarce la cavalerul des Grieux o împinge spre un final tragic. Povestea se încheie dramatic, cu cei doi iubiţi condamnaţi la exil, Manon murind în braţele cavalerului des Grieux, în pustietăţile Americii. Deşi mulţi l-au avertizat împotriva subiectului, având în vedere succesul operei Manon de Jules Massenet (care avusese premiera cu puţin timp înainte, în 1884), Puccini a reuşit să creeze o versiune proprie, unică şi originală, bazată pe acelaşi roman de Antoine Francois Prevost. Imaginaţia creatoare a lui Puccini a fost captivată şi stimulată de povestea de dragoste dintre Manon Lescaut şi cavalerul des Grieux, în care protagoniştii sfidează normele sociale şi legea morală acceptată pentru a fi împreună, întrucât o poveste similară de pasiune avusese loc chiar în viaţa compozitorului: aventura acestuia cu Elvira Bonturi (căsătorită iniţial cu Narciso Gemignani, un negustor bogat şi chipeş din Lucca, Toscana), care avea să-i devină, de abia la 1904, soţie lui Giacomo Puccini, după moartea primului soţ (cu care a avut doi copii). Asemenea personajelor din opera sa (Manon Lescaut şi cavalerul des Grieux se exilează în America), Giacomo Puccini şi Elvira Bonturi sunt nevoiţi să părăsească oraşul natal (Lucca, Toscana) şi să se refugieze în Monza, Lombardia.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, BCR, Retele Electrice Muntenia şi PPC Romania Parteneri: Laguna, Market Aroma, Yokko The Fashion Store, Secuiana, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Electrolux, Techir, Sansha

Partener de mobilitate: Suzuki

Parteneri media: Digi24, Europa FM, Euronews România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile şi Nopţi, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News Bucureşti, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, Bucureşti Business, Reuşita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, Romania Journal, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O'Clock, Mediatrust

Afisari: 32