Comunicat de presă - AUR Mureş
Blatul politic dintre PSD şi UDMR, prin care interesele comunităţii româneşti din judeţul Mureş sunt sacrificate pentru avantaje obscure, continuă să facă victime în rândul mureşenilor. Încă din 2016, am fost singurul care a atras atenţia că PSD a predat judeţul Mureş în mâinile UDMR, trădând astfel în mod flagrant cetăţenii români şi condamnând judeţul la subdezvoltare şi izolare.
În 2016, atunci când preşedintele Consiliului Judeţean era ales din rândul celor 35 de consilieri judeţeni, baronii PSD din Mureş au preferat să cedeze conducerea judeţului UDMR-ului, evitând să lupte pentru interesele româneşti. Trădarea a continuat şi în 2020, şi în 2024, când preşedintele Consiliului Judeţean a fost ales prin vot uninominal. În loc să lupte pentru un candidat unic, PSD a continuat politica de dezbinare a românilor, propulsând candidaţi proprii şi ignorând şansa unei opoziţii unite împotriva UDMR.
În 2024, Dumitriţa Gliga, candidată PSD, s-a prezentat din nou împotriva lui Peter Ferenc, candidatul UDMR, consolidând astfel politica de 'vânzare' a judeţului către interesele UDMR-ului.
Pentru PSD Mureş, loialitatea faţă de UDMR a fost mai importantă decât sprijinirea unui front comun cu alţi actori politici pentru a pune capăt administraţiei falimentare din judeţ şi din Târgu Mureş.
În timp ce, la nivel european, PSD şi PNL s-au unit pe liste comune, în judeţul Mureş, aceeaşi colaborare a fost absentă. În ciuda oportunităţii de a crea un front comun pentru a înfrunta administraţia dominată de UDMR, PSD a continuat să acţioneze în interesul propriu şi în detrimentul comunităţii mureşene.
Am fost singurul candidat al unui partid politic relevant care a intrat în această cursă conştient de jocurile de culise şi de compromisul PSD-PNL cu UDMR. Mă angajez să continui lupta pentru interesele românilor din judeţul Mureş şi să expun trădarea celor care ar trebui să fie în slujba comunităţii, nu a propriilor interese politice obscure.
De altfel, din informaţiile noastre, atât PSD, cât şi PNL preferă, în UAT-urile mureşene, alianţe cu UDMR (împotriva românilor) doar pentru a nu face majoritate cu A.U.R.. Nu le pasă de români, nu le pasă de comunităţi, le pasă doar de ei şi de umplerea doldora a propriilor buzunare.
MUREŞENI, A.U.R. ESTE SINGURA FORMAŢIUNE POLITICĂ DIN JUDEŢ CARE SE PREOCUPĂ DE VOI ! DOAR NOUĂ NE PASĂ DE VOI ŞI DOAR NOI SUNTEM RESPONSABILI ! Restul - o mână de trădători de neam şi ţară, cu interese transpartinice şi planuri care ar speria şi cel mai experimentat procuror anti-corupţie. Cât îi mai lăsaţi ? JOS CU ACEŞTI POLITRUCI INCOMPETENŢI !
Răzvan Biro
Preşedinte A.U.R. Mureş
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.