Comunicat de presă - AUR
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, la Vaslui, că 33% din populaţia ţării se află sub pragul sărăciei, iar resursele sunt vândute, în timp ce România a ajuns o ţară care se bazează masiv pe import. Liderul AUR a afirmat, de asemenea, că românii merită un preşedinte care să lupte pentru interesul lor, nu pentru interesele ambasadelor străine.
'Voi fi un preşedinte pentru toţi românii şi numai pentru români şi nu voi asculta ordine, nu voi asculta comenzi venite de la ambasadele străine. Vor fi bineveniţi toţi să discutăm de la egal la egal în birourile noastre, nu la ambasadele lor, cu toţii în afară de un ambasador: ambasadorul Austriei, n-are ce căuta, iar noi nu suntem cetăţeni de mâna a doua ai Uniunii Europene, să le intre bine în cap. Am acceptat suficiente umilinţe, ajunge. E timpul ca românii să se ridice în picioare şi să lupte pentru ce e al lor. Şi e timpul ca România să nu mai aibă cea mai mare rată de sărăcie din Europa. 33% din populaţia României este sub rata sărăciei. Şase milioane de români. Dacă nu alegem să ţinem banii în ţară, dacă nu sprijinim antreprenorii români, o să dispărem. (...) Toată Valea Prutului este distrusă şi toate terenurile care au fost luate în arendă de prietenii unor gradaţi din servicii au ajuns să creeze sărăcie într-una dintre cele mai bogate zone din România, pe Valea Prutului. Am intrat în acele case, îi cunosc pe acei oameni şi nu şi-au mai primit nici în ziua de azi banii pe pământul lor. Nu este normal', a adăugat George Simion.
Preşedintele AUR a criticat, în cadrul evenimentului de prezentare a Planului Simion organizat în judeţul Vaslui, lipsa infrastructurii în estul României, sugerând că programul AUR va interconecta toate regiunile ţării, de la nord la sud, de la est la vest.
'Cinci ore am făcut de la Bucureşti la Vaslui ca să fim astăzi împreună. Cinci ore faceţi şi voi de fiecare dată, trebuie să încălcaţi limitele de viteză, trebuie să vă riscaţi viaţa ca să ajungeţi la timp, ca să rezolvaţi o chestiune, ca să vă bateţi pentru supravieţuire în judeţul Vaslui. Eu nu sunt departe de aici, eu vin din Vrancea, sunt fecior al Vrâncioaiei, sunt şi eu moldovean ca şi voi şi nu mi-e ruşine de asta. Am văzut că unora le e ruşine. (...) Eu o promisiune vreau să fac judeţului Vaslui, că în prima săptămână o să-l chem pe Umbrărescu şi o să-i spun să pregătească actele şi să pregătească materialele pentru că Vasluiul şi partea asta de ţară din estul României nu merită lăsată de izbelişte. Şi coridorul acela paneuropean, care ar fi trebuit să cuprindă şi Vasluiul, pentru că dacă voi nu o să aveţi autostrăzi aici, nici nu o să aveţi şanse, va fi o prioritate pentru conducerea României. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă. Şi podul de la Fălciu la fel, pentru că s-au luat o grămadă de bani, cum v-am zis mai devreme, ca să întrunească condiţiile Schengen. Şi tot am întrunit toată ţara a condiţiile Schengen şi am strâns cureaua şi am făcut sacrificii şi am luat de la gura copiilor noştri şi nu suntem primiţi în Schengen şi avem doar obligaţii ca cetăţeni ai Uniunii Europene, dar nu drepturi', a declarat George Simion.
În cadrul evenimentului au fost prezentaţi o parte dintre candidaţii AUR la alegerile parlamentare, printre care profesorul universitar Sorin Chelmu, şi antreprenoarea Laura Gherasim, cei care deschid lista AUR în Vaslui.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.