Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploieşti
Astăzi, am discutat direct cu operatorii locali de servicii publice şi am stabilit planul operativ comun de deszăpezire şi combatere a poleiului la nivelul municipiului Ploieşti.
În primă fază se va interveni prompt pe arterele principale de circulaţie din oraş, în zona căilor de acces spre spitale şi unităţi de învăţământ, poduri şi pante. De asemenea, în primele 12 ore de la aceste condiţii meteo nefavorabile, se va interveni şi în celelalte zone considerate gradul II de urgenţă.
Suntem pregătiţi şi avem utilajele necesare unor astfel de activităţi, precum şi 600 de tone de material antiderapant (sare şi nisip).
Poliţia Locală Ploieşti va verifica dacă agenţii economici şi asociaţiile de proprietari vor deszăpezi trotuarele! De asemenea, rugăm ploieştenii să se implice la nivel local şi să îndepărteze, la timp, zăpada sau gheaţa din faţa proprietăţilor!
Ne-am mobilizat şi vom acţiona eficient în caz de deszăpezire, asigurând accesul pe traseele importante pentru ploieşteni!
Dispeceratul primăriei rămâne activ non-stop: 0244/984!
Împreună facem Ploieştiul un oraş mai bun!
DIRECŢIA COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI SITUAŢII DE URGENŢĂ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.