Comunicat de presă - Barometrul de Consum Cultural 2023
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) lansează marţi, 12 noiembrie 2024, ora 14:00, Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunităţi de consum în contextul schimbărilor societale, cel mai amplu studiu la nivel naţional care măsoară practicile consumatorilor de cultură.
Evenimentul va avea loc la Amzei Creative Corner (Piaţa Amzei, nr. 13), un proiect The Institute prin Cartierul Creativ.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a confirmat participarea la evenimentul de lansare unde coordonatorii volumului, conf. univ. dr. Carmen Croitoru - Director General INCFC şi dr. Anda Becuţ Marinescu - Director de Cercetare INCFC, alături de prof. univ. dr. Lucian Georgescu, unul dintre autorii studiului, şi jurnalistul Matei Martin vor discuta despre principalele rezultate ale Barometrului şi evoluţia consumului cultural în România.
În premieră, Barometrul de Consum Cultural oferă o analiză exploratorie pe tema distribuţiei şi consumului de filme în 'era post-reţea'. Capitolul dedicat consumului de film în sistem de difuzare clasică şi 'în afara reţelei' (streaming) prezintă parcursul distribuţiei de film de la monopolul televiziunii la democratizarea distribuţiei digitale, pornind de la forţa socială pe care o au filmele.
Referitor la activităţile culturale din spaţii publice, principalele rezultate evidenţiază că: 34% dintre respondenţi au mers la cinematograf cel puţin o dată în 2023, procentul fiind apropiat de cifrele premergătoare pandemiei, însă doar 10% pot fi consideraţi consumatori fideli de filme la cinematograf. Aproximativ 14% dintre respondenţi au vizionat un film la un festival cel puţin o dată în 2023.
În ceea ce priveşte activităţile culturale desfăşurate acasă, 53% dintre respondenţi accesează platforme de streaming pentru a viziona filme şi sub 50% din gospodăriile de la nivel naţional sunt abonate la diferite platforme. Aproximativ 29% dintre respondenţi vizionează filme în serie, timp de mai multe ore într-o zi, practicând 'binging', ceea ce indică preferinţa publicului pentru vizionarea în serie a episoadelor dintr-un serial, dar şi consumul compulsiv.
Conform Barometrului, profilul consumatorului de filme în cinematograf este total diferit de cel al consumatorului de filme distribuite prin intermediul televiziunii sau al platformelor de streaming. Rezultatele analizelor evidenţiază faptul că particularităţile consumului de filme prin platforme de streaming în România sunt legate de contextul mai larg al schimbărilor din sectorul audio-vizual, iar modificarea practicilor de consum de film este legată nu doar de dezvoltarea tehnologiilor, ci şi de schimbări în stilul de viaţă contemporan. Publicul român de conţinut video prin platforme de streaming este unul în curs de formare a preferinţelor, cu aşteptări mari privind calitatea conţinutului şi a catalogului oferit de furnizori.
Studiul Barometrul de Consum Cultural 2023 se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada septembrie - octombrie 2023, pe un eşantion reprezentativ naţional pentru populaţia de 18 ani şi peste. Volumul aproximativ al eşantionului este de 1035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, pe un eşantion simplu, aleatoriu, prin generarea de numere de telefon cu format valid pe teritoriul României, prin metoda RDD (Random Digit Dialing).
După evenimentul de lansare, Barometrul de Consum Cultural 2023 va fi disponibil în format digital pe site-ul www.culturadata.ro.
Aflaţi ultimele noutăţi de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/culturadata şi contul Instagram https://www.instagram.com/culturadata.ro.
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea Ministerului Culturii, este singurul institut naţional care are ca obiective studierea, cercetarea şi furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum şi formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupaţional cultură.
Barometrul de Consum Cultural are ca principal obiectiv analiza domeniului cultural din România din perspectiva indicilor de consum cultural. Studiul a fost conceput ca un instrument de lucru util pentru specialiştii din Sectoarele Culturale şi Creative, o analiză relevantă pentru reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, care le serveşte acestora drept fundamentare pentru elaborarea strategiilor şi politicilor culturale, dar şi o lectură interesantă pentru publicul larg.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.