logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliţia Română

În primele 9 luni ale anului 2024, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, în calitate de platformă naţională unică pentru schimbul de date şi informaţii, a acordat sprijin constant structurilor operative prin utilizarea instrumentelor de cooperare poliţienească.

Astfel, activităţile au fost organizate în vederea promovării posibilităţilor de cooperare poliţienească internaţională, creşterii potenţialului operativ a activităţii de cooperare poliţienească, identificării de soluţii pentru îmbunătăţirea modalităţilor de cooperare poliţienească internaţională la nivel bilateral cu parteneri din state terţe şi intensificării cooperării prin intermediul INTERPOL, EUROPOL, SIRENE, Punctul Naţional Focal.

Astfel, poliţiştii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională au gestionat mesaje/cereri de asistenţă prin INTERPOL - 67.053 de mesaje, prin SIRENE - 158.194 de mesaje, prin EUROPOL - 36.279 de mesaje şi prin Punctul Naţional Focal - 27.073 de mesaje.

La nivelul Biroului Naţional Interpol, au fost înregistrate 11.652 de cazuri noi (cereri de dare în urmărire internaţională, cereri de asistenţă, cereri privind localizarea persoanelor dispărute, dosare privind transferarea persoanelor condamnate), schimbul de date şi informaţii vizând cu preponderenţă următoarele categorii de infracţiuni: furtul, înşelăciunea, rutiere, contra libertăţii şi integrităţii sexuale, contra vieţii şi contra integrităţii corporale sau sănătăţii, fals, traficul de droguri, traficul de migranţi, constituirea de grupuri infracţionale organizate.

În cadrul Unităţii Naţionale Europol, mesajele gestionate au privit 36.279 de infracţiuni, în principal privind infracţiunile de migraţie ilegală, furt şi tâlhărie, fraudă şi înşelăciune, criminalitate informatică, trafic de persoane.

La nivelul Biroului Punct Unic, în urma desfăşurării misiunilor externe de escortare, au fost aduse în ţară 805 persoane (590 de persoane fiind preluate din străinătate de către escorte ale Poliţiei Române, în cadrul a 555 de misiuni planificate la nivelul CCPI, iar 215 persoane fiind aduse în România de escorte ale altor state).

Dintre acestea, 439 au fost preluate din state membre ale U.E., în baza mandatelor europene de arestare, 20 au fost extrădate din state terţe, 182 au fost transferate în vederea continuării executării pedepselor, iar 164 au fost predate din Marea Britanie.

De asemenea, au fost predate din România în alte state 412 persoane urmărite internaţional.

În contextul ridicării controalelor la frontierele aeriene şi maritime comune dintre România şi Bulgaria, în luna martie 2024, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională a acordat o atenţie deosebită pregătirii poliţiştilor implicaţi în cooperarea poliţienească internaţională şi evaluării comune a activităţilor desfăşurate în zona comună de frontieră.

Astfel, în cadrul proiectului 'A.TH.E.N.A. 2 - Addressing THreat assessment through a European Network of Law Enforcement Agencies', finanţat cu fonduri europene nerambursabile, au fost realizate 5 schimburi de experienţă, cu participarea a 6 poliţişti români şi 5 poliţişti din statele partenere.

De asemenea, au fost organizate 7 sesiuni de pregătire a 128 de poliţişti din cadrul I.G.P.R. şi I.G.P.F., care au atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere în zona de frontieră comună cu statele vecine, precum şi 2 întâlniri bilaterale de analiză, la care au participat conducerea şi specialişti din cadrul D.O.P. şi D.R. şi omologii din Bulgaria, fiind evaluate şi apreciate rezultatele activităţilor de patrulare comună în domeniile ordine şi siguranţă publică şi circulaţie rutieră.

Formularele internaţionale primite înregistrează o creştere de 7,47%, iar formularele internaţionale transmise o creştere de 2,34%. Numărul de formulare naţionale primite şi transmise înregistrează, de asemenea, creşteri de 7,05% şi 7,54%.

În ceea ce priveşte semnalările introduse de România în primele 9 luni ale anului 2024 în SIS, se înregistrează o creştere de 3,48%, ponderea cea mai mare fiind a semnalărilor de returnare şi nepermiterea intrării şi şederii în Spaţiul Schengen.

Rezultatele obţinute prin intermediul cooperării internaţionale şi aprecierea partenerilor internaţionali ne conduc la concluzia că România este pregătită să adere integral la spaţiul Schengen.

*

Ca urmare a cooperării poliţieneşti internaţionale pentru combaterea criminalităţii, în perioada 1 - 7 noiembrie 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 585 de persoane, 51 de autovehicule şi 41 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 442 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 21 de mandate europene de arestare, au depistat 44 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 172 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 6 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 20 de documente, fiind găsite şi 49 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 143 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 12 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 32 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 22 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 21 de documente şi două autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Reamintim că, începând cu data de 31.03.2024, momentul aderării României la Spaţiul Schengen, cu frontierele aeriene şi maritime, pasagerii care au intrat în ţară venind din state Schengen sau au plecat către ţări Schengen nu au mai fost supuşi controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic, însă, prin intermediul aplicaţiei eDAC, poliţiştii pot efectua verificări, atunci când situaţia o impune.
Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.