logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliţia Română

Peste 21.300.000 de ţigarete şi peste 6.800 de kilograme de tutun au fost descoperite de poliţişti, în primele 9 luni ale anului 2024, fiind aplicate 754 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.900.000 de lei.

Activităţile desfăşurate de Poliţia Română pentru combaterea contrabandei cu tutun şi produse din tutun sunt abordate prioritar, fiind luate măsuri permanent, adaptate specificului fiecărei unităţi teritoriale, în cooperare cu celelalte unităţi şi instituţii cu atribuţii în domeniu.

Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2024, au fost efectuate cercetări în 1.195 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 202 ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet.

În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 119 persoane, fiind dispusă măsura arestării preventive faţă de 29 de persoane, măsura arestului la domiciliu faţă de 18, măsura controlului judiciar faţă de 38 de persoane şi măsura reţinerii faţă de 34 de persoane.

Prejudiciul asigurat în cadrul acestor dosare penale este în valoare de 21.367.170 de lei.

În perioada ianuarie - septembrie 2024, au fost înregistrate, la nivelul Poliţiei Române, 383 de dosare penale, în care sunt cercetate 580 de persoane.

Ca urmare a activităţilor efectuate, au fost descoperite 21.390.458 de ţigarete şi 6.814 kilograme de tutun.

De asemenea, au fost aplicate 754 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.902.600 de lei.

În perioada analizată, în urma activităţilor efectuate, la nivel naţional, au fost descoperite 21.390.458 de ţigarete.

Acţiunile pentru combaterea contrabandei vor fi continuate şi în perioada următoare.
Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.