Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale
Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat ca două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române să acţioneze şi sâmbătă, 9 noiembrie, pentru stingerea incendiului de pădure declanşat în zona fondului forestier al localităţii Moiseşti, judeţul Mehedinţi.
Aeronavele au decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, în jurul orei 13.00.
Forţele Aeriene Române sunt la a doua zi de intervenţie în această zonă, după misiunile executate vineri, 8 noiembrie, când două aeronave au efectuat câte trei treceri deasupra sectorului afectat de incendiu.
Zborurile se desfăşoară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că există riscul de propagare a incendiului la alte suprafeţe de pădure şi că acţiunile forţelor de intervenţie specializate sunt îngreunate de terenul accidentat şi de lipsa surselor de apă.
***
Aeronavele C-27J Spartan pot transporta până la 6.000 de litri de apă (maxim şase containere) la fiecare trecere. Forţele Aeriene Române au acţionat, din 2017 şi până în prezent, pentru stingerea a mai multor incendii de pădure atât pe teritoriul naţional, precum şi în Albania, Franţa, Republica Slovenia, Grecia şi Macedonia de Nord.
Biroul de presă al MApN
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.