Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
Centrul de zi Lizuca aflat în subordinea DGASPC Sector 3 a fost recent gazdă pentru una dintre întâlnirile organizate în cadrul unui proiect de tip Erasmus, denumit 'Butterfly'. Proiectul reuneşte parteneri din Spania, Danemarca şi România şi este derulat în perioada 2023-2026. Acesta abordează, în patru etape, problematica includerii copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile din instituţiile ECEC, cu accent pe tranziţia copiilor din familie în comunitate.
Cum au decurs întâlnirile organizate în proiectul 'Butterfly' (etapa a II-a)
În cea de-a doua etapă a proiectului, delegaţii din partea partenerilor implicaţi în proiect au vizitat şi centrul din Sectorul 3. Aici au avut discuţii axate pe analiza politicilor actuale şi a 'bunelor practici' în domeniu. Este vorba de tranziţia copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile, din familie către instituţiile ECEC din ţările implicate în proiect.
Totodată, au fost organizate grupuri de lucru pentru a le identifica nevoile în procesul tranziţiei, din perspectiva copiilor, părinţilor, personalului şi comunităţilor locale. De asemenea, această etapă a proiectului a presupus şi organizarea unor grupuri de lucru atât în cadrul Centrului Wonder - Protagonişti în educaţie, cât şi în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - Universitatea Bucureşti.
Modelul 'Butterfly (Fluture)', un instrument de lucru adaptat cultural
Proiectul 'Butterfly' îmbrăţişează ideea de a învăţa unii de la alţii într-un parteneriat Erasmus, pentru o tranziţie asistată a copiilor vulnerabili, din familie în instituţii de educaţie timpurie din Uniunea Europeană.
Modelul 'Butterfly (Fluture)' este un instrument adaptat din punct de vedere cultural care presupune înţelegerea tranziţiei copiilor, ţinând cont de:
* perspectiva copilului şi a grupului;
* perspectiva familiilor aflate în situaţii dificile;
* perspectiva profesioniştilor în relaţie cu aceştia.
Acest model combină tendinţele actuale şi practicile locale cu noi perspective şi abordări pedagogice, într-o relaţie dinamică între familie şi copil, comunitatea din care provine, profesionişti şi colegi.
Partenerii proiectului
Danemarca:
* VIA University College;
* Municipiul Herning cu patru instituţii de educaţie timpurie
România:
* Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 şi Centrul de zi Lizuca;
* FDP- Protagonişti în educaţie;
* Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Spania:
* Universidad Pablo de Olavide; Sevilla;
* CEIP Andalucia (instituţie de educaţie timpurie);
* CEI la Providencia (instituţie de educaţie timpurie).
Serviciul Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.