logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - IPJ Bistriţa

BULETIN DE PRESĂ

Un conducător auto, cercetat pentru producerea unui accident rutier, a fost reţinut de poliţişti şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile

La data de 6 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate şi probelor administrate, poliţiştii Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 26 de ani din comuna Breaza, judeţul Mureş, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Ieri, 7 noiembrie, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistriţa a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru următoarele 30 de zile.

Bărbatul este bănuit că, în seara de 14 octombrie a.c., în timp ce conducea un tractor pe un drum comunal din Orosfaia, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi accidentat un pieton care, din nefericire, a decedat. Totodată, după producerea accidentului, conducătorul auto şi-ar fi continuat deplasarea, fiind depistat şi identificat de poliţişti.

Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uciderea din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Măsurile dispuse de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului în cazul unui transport ilegal de material lemnos

În după-masa de ieri, 7 noiembrie, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului care acţiona pentru monitorizarea traficului rutier, a efectuat semnale regulamentare de oprire conducătorului unei autoutilitare, încărcată cu material lemnos.

Autovehiculul în cauză circula pe Drumul Naţional 17, prin localitatea Susenii Bârgăului, iar conducătorul acesteia nu s-a conformat, fiind urmărit şi oprit în Josenii Bârgăului. A fost identificat ca fiind în vârstă de 51 de ani din Josenii Bârgăului, iar pentru neoprirea la semnalele regulamentare ale poliţiştilor în scopul sustragerii de la control, a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.

În urma verificărilor efectuate cu privire la materialul transportat, poliţiştii au constatat faptul că nu deţine documente legale de însoţire a materialului lemnos, aproximativ 5 metri cubi de cherestea. Astfel, pentru neregulile constatate, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos, în valoare de 3.008 lei, a fost ridicat în vederea confiscării.

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările, în vederea stabilirii provenienţei materialului lemnos.
Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.