Comunicat de presă - IPJ Alba
În perioada noiembrie 2024 - ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Educaţiei organizează Concursul naţional de creaţie virtuală intitulat 'Vocea ta e soluţia'.
Competiţia este organizată în cadrul Campaniei pentru creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar ,,Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia!'.
Principalele obiective constau în stimularea şi dezvoltarea gândirii critice, stimularea creativităţii, cultivarea şi dezvoltarea spiritului de competiţie şi fair-play, precum şi a comunicării interpersonale.
Activitatea se adresează elevilor din clasele a VI - a şi a VII - a, având ca temă prevenirea violenţei şcolare, respectiv elevilor din clasele a IX a - a XI a, având ca temă prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de substanţe interzise.
Unităţile de învăţământ participante trebuie să formeze echipe mixte (fete şi băieţi), formate din minimum 3 şi maximum 6 elevi pe nivel de clasă, echipe care trebuie, sub îndrumarea unui cadru didactic, să realizeze un short/reel pentru una dintre cele doua teme.
Concursul se va desfăşura în trei etape: o etapă locală, în perioada 16-20.12.2024, care se realizează la nivelul unităţii de învăţământ înscrisă în concurs, â o fază judeţeană, în perioada 13-15.01.2024, care se realizează la nivelul Biroului Siguranţa Şcolară, cu sprijinul partenerilor şi â o fază naţională, care se realizează la nivelul Direcţiei Siguranţă Şcolară, conform Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, elaborat la nivel central.
Mesajele transmise, prin intermediul short-urilor/reel-urilor create, trebuie să încurajeze copiii, părinţii şi comunităţile să acţioneze, să se implice şi să ia atitudine împotriva violenţei şcolare, precum şi a traficului şi consumului de substanţe interzise.
Participarea la concurs este condiţionată de înscrierea unităţilor de învăţământ preuniversitar prin completarea şi trimiterea formularului de înscriere, până la data de 15 noiembrie 2024, la adresa de mail sigurantascolara@ab.politiaromana.ro.
Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe site-ul www.sigurantascolara.ro.
Urăm succes tuturor participanţilor!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.