Comunicat de presă - Poliţia Română
Activităţile s-au desfăşurat la locuinţele unor persoane cercetate pentru comiterea infracţiunilor de furt şi constituirea unui grup infracţional organizat, comise de cetăţeni români, pe teritoriul Franţei.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate bunuri care prezintă interes în cauză, respectiv dispozitive electronice.
Trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri, iar faţă de una dintre acestea a fost emis un mandat european de arestare, fiind escortată către Parchetul Curţii de Apel Suceava, în vederea confirmării mandatului.
Persoanele vizate au vârste între 29 şi 56 de ani şi sunt cercetate că ar fi sustras bijuterii din mai multe magazine de pe teritoriul Franţei, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională fiind estimat la 160.000 de euro.
Activităţile au fost realizate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani, reprezentanţi ai Jandarmeriei Naţionale Franceze şi ofiţerului de legătură al Serviciului de Securitate Interioară din cadrul Ambasadei Franţei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.