logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea

ACŢIUNE DESFĂŞURATĂ DE POLIŢIŞTII DIN CADRUL BIROULUI JUDEŢEAN DE POLIŢIE TRANSPORTURI TULCEA

La data de 5 noiembrie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Biroului Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, dar şi cu sprijinul lucrătorilor Gărzii de Coastă Tulcea şi Căpităniei Tulcea, au desfăşurat o acţiune în vederea creşterii siguranţei în domeniul transporturilor şi combaterea furturilor de ambarcaţiuni şi motoare de ambarcaţiuni.

Astfel, în urma verificărilor poliţiştii au descoperit, la un bărbat de 35 de ani din localitatea Partizani judeţul Tulcea un motor, iar în urma verificărilor în bazele de date, motorul apărea ca fiind sustras din Suedia.

Motorul a fost ridicat de către poliţişti în vederea probării activităţii infracţionale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Totodată, în zona municipiului Tulcea, pe Dunăre, a fost identificat un bărbat de 56 de ani, în timp ce conducea o ambarcaţiune cu motor, iar în urma verificării documentelor de provenienţă a motorului de către poliţişti, s-a constatat faptul că acestea nu ar fi fost întocmite în mod legal.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea pe Dunăre, în zona localităţii Peceneaga, a fost identificat un bărbat de 45 de ani în timp ce conducea o ambarcaţiune, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deţine brevet de conducător şalupe sau timonier fluvial.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unei nave fără brevet.

Totodată în urma verificărilor la o societate din oraşul Sulina, s-a stabilit faptul că nu au fost emise bonuri fiscale pentru o anumită sumă.

Poliţiştii au aplicat societăţii o sancţiune în valoare de 5.000 de lei.
Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.