Declaraţie de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
În această săptămână, doamna deputat de Vaslui, Raisa Enachi, a menţionat, în declaraţia prezentată în plenul Camerei Deputaţilor, subiectul siguranţei cetăţenilor din Judeţul Vaslui.
Doamna deputat Raisa Enachi susţine că, într-un stat de drept, fiecare cetăţean ar trebui să fie protejat, iar instituţiile publice - Poliţia, Parchetul şi Justiţia - ar trebui să vegheze la siguranţa tuturor, fără excepţie. Din păcate, realitatea din judeţul Vaslui contrazice această promisiune fundamentală. Când abuzurile şi violenţele rămân nesancţionate, iar cei care cer dreptate sunt întâmpinaţi cu indiferenţă, este evident că siguranţa oamenilor este lăsată la voia întâmplării.
După cum am mai relatat în luna septembrie, cabinetul meu parlamentar din Murgeni a fost ocupat abuziv de membri ai organizaţiei AUR. Aceştia au acţionat ca şi cum ar avea dreptul să transforme un spaţiu destinat activităţii parlamentare într-un loc de intimidare, ignorând valorile fundamentale ale democraţiei. În urma acestei intruziuni, am fost agresată fizic şi verbal, confruntându-mă cu intimidări şi injurii de neconceput. Cei din organizaţia AUR din Murgeni, prin acţiunile lor, au demonstrat o totală lipsă de respect faţă de lege şi demnitatea umană, mărturiseşte deputatul.
Deputatul Raisa Enachi afirmă că: de atunci, am încercat să aflu ce s-a întâmplat cu plângerea mea penală. Am sunat constant la Poliţia din Murgeni, dar am fost întâmpinată fie de tăcere, fie de un telefon 'defect.' Între 15 septembrie şi 31 octombrie, plângerea mea nu a fost înregistrată nicăieri, iar la Poliţia Murgeni, unde am depus-o imediat după ce am fost agresată, nici măcar nu figura în registru.
Această situaţie îngrijorătoare mă face să mă întreb cum sunt protejaţi cetăţenii simpli, care nu au resurse, relaţii sau avocaţi? Dacă eu, ca parlamentar, întâmpin astfel de obstacole şi lipsă de transparenţă în obţinerea dreptăţii, ce şanse au cei care nu dispun de aceleaşi privilegii? Este inacceptabil ca poliţia şi parchetul din Vaslui să ignore abuzurile şi să lase astfel de fapte nepedepsite. Instituţiile care ar trebui să ne protejeze ajung să se comporte ca şi cum legea este opţională, aplicabilă doar celor care nu beneficiază de 'imunitate' din partea lor. Cetăţenii din Vaslui nu ar trebui să accepte o astfel de situaţie.
Cum putem considera că trăim într-un stat de drept când abuzurile şi violenţele rămân nesancţionate? Dacă instituţiile statului sunt complice cu cei care cred că legea nu li se aplică, ce mesaj transmitem oamenilor care aspiră la o viaţă liniştită şi protejată de lege? Cetăţenii din Vaslui merită mai mult decât ignoranţa şi tăcerea autorităţilor. Ei trebuie să fie protejaţi şi respectaţi, iar instituţiile statului au datoria de a le oferi sprijinul necesar. Justiţia din Vaslui nu ar trebui să se comporte ca un stat în stat, ignorând drepturile cetăţenilor, a declarat deputatul de Vaslui, Raisa Enachi.
Doamna deputat Raisa Enachi a solicitat autorităţilor să ia măsuri urgente pentru a schimba această situaţie.
România nu poate progresa şi nu poate fi considerată un stat de drept atât timp cât abuzurile sunt tolerate. Instituţiile statului trebuie să fie în slujba cetăţenilor, nu să închidă ochii la abuzuri şi violenţă. Fiecare cetăţean merită să trăiască într-un stat în care legea este aplicată corect, iar siguranţa şi respectul faţă de oameni sunt priorităţi fundamentale, a opinat deputatul de Vaslui, Enachi.
Raisa Enachi,
deputat de Vaslui
6 noiembrie 2024
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.