logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Senat

Prevenţia consumului de droguri: responsabilitatea comună a instituţiilor publice şi a societăţii civile

Senatorul Costel Vicol, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi din Senatul României, a organizat în data de 5 noiembrie a.c., masa rotundă: 'Prevenţia consumului de droguri: responsabilitatea comună a instituţiilor publice şi societăţii civile'.

Această întâlnire interinstituţională, de o importanţă strategică, a reunit reprezentanţi din instituţiile statului, organizaţii non-guvernamentale şi lideri religioşi pentru a discuta modalităţi de prevenire a consumului de droguri şi a dependenţei în România.

În deschiderea evenimentului, Victoria Stoiciu, Consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru, a subliniat rolul central al Guvernului în adoptarea unor politici eficiente de prevenţie, dar şi de reorganizare a Agenţiei Naţionale Antidrog. Georgiana Ramona Dabija, director al Agenţiei Naţionale Antidrog, a prezentat situaţia actuală privind consumul de droguri, avertizând asupra riscurilor crescute, mai ales în rândul tinerilor.

Discuţiile au evidenţiat necesitatea colaborării dintre autorităţi şi societatea civilă. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii au subliniat importanţa integrării educaţiei anti-drog în şcoli şi a oferirii de suport medical adecvat pentru prevenirea şi tratarea dependenţei. Daniel Răşică, director al Poliţiei Locale Bucureşti, împreună cu organizaţii non-guvernamentale, a accentuat importanţa cooperării între autorităţi pentru abordarea eficientă a fenomenului.

Liderii religioşi şi reprezentanţi ai cultelor au discutat despre sprijinul moral şi consilierea spirituală oferite comunităţilor. Federaţia Filantropia şi Arhiepiscopia Română, cu sprijinul a 25 de asociaţii filantropice şi 63 de preoţi implicaţi în consiliere, lucrează activ în prevenţia şi sprijinul persoanelor afectate de adicţii.

Organizaţiile non-guvernamentale, precum Crucea Roşie, Salvaţi Copiii şi ARAS, desfăşoară proiecte în domeniul prevenirii şi reducerii riscurilor, oferind servicii esenţiale de suport psihologic, social şi programe de tratament.

Senatorul Costel Vicol a subliniat necesitatea unei reforme legislative care să trateze consumul de droguri ca o problemă de sănătate publică, susţinând că 'o abordare centrată pe prevenţie şi tratament este mai eficientă pe termen lung decât represiunea. Boala nu trebuie tratată ca infracţiune'. Acesta a pledat pentru un echilibru între măsurile punitive împotriva traficanţilor şi sprijinul pentru persoanele afectate, prin suport medical şi psihologic.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri, concluziile subliniind necesitatea unei implicări mai active a instituţiilor în prevenţie, educaţie şi sprijin. Participanţii au fost de acord asupra necesităţii unei legislaţii clare şi coerente care să abordeze eficient problematica drogurilor şi să ofere alternative sănătoase şi educative tinerilor.

Astfel, este necesar să se adopte următoarele măsuri esenţiale:

1. Introducerea educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie în şcoli, cu accent pe prevenirea consumului de droguri şi educaţia pentru un stil de viaţă sănătos. Această materie va oferi elevilor informaţii clare şi relevante despre riscurile adicţiilor şi va contribui la dezvoltarea unor comportamente responsabile.

2. Modificarea legislaţiei în domeniul sănătăţii mintale, pentru a include capitole dedicate prevenirii şi tratării adicţiilor, cu scopul de a asigura o abordare complexă şi integrată a problemei consumului de droguri şi a sănătăţii mintale. Această modificare va permite implementarea unor politici adaptate realităţilor actuale şi nevoilor populaţiei.

3. Promovarea sportului de masă şi accesului la activităţi culturale pentru tineri, prin investiţii din partea statului în infrastructura sportivă şi culturală. Accesul facil şi gratuit la activităţi recreative şi culturale este esenţial pentru a oferi tinerilor alternative sănătoase şi atractive, care să contribuie la dezvoltarea lor fizică, emoţională şi socială.

4. Colaborarea interinstituţională consolidată, în care autorităţile, societatea civilă şi liderii religioşi vor lucra împreună pentru a asigura o prevenţie eficientă, sprijin psihologic şi asistenţă medicală pentru persoanele afectate. Poliţia, instituţiile de sănătate şi organizaţiile non-guvernamentale vor continua să-şi unească eforturile pentru o abordare sistemică.
Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.