Comunicat de presă - Reprezentanţa Comisiei Europene în România
Ieri, 4 noiembrie, Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a susţinut un discurs în cadrul evenimentului 'Fondul Social pentru Climă: Provocări şi Oportunităţi', organizat de Administraţia Prezidenţială a României.
Evenimentul 'Fondul Social pentru Climă: Provocări şi Oportunităţi' s-a desfăşurat la Bucureşti şi a constat în prezentarea rezultatelor activităţii grupului de lucru pentru elaborarea unui document programatic referitor la Planul Social pentru Climă, aflat sub coordonarea Departamentului Climă şi Sustenabilitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a României. Grupul de lucru reuneşte experţi în domeniile tranziţiei climatice, sărăciei energetice, finanţării verzi şi transportului sustenabil.
În cadrul intervenţiei sale, Ramona Chiriac a reiterat faptul că Fondul social pentru climă este primul fond de acest gen şi de această amploare. El este instituit pentru a contribui la o tranziţie echitabilă din punct de vedere social către neutralitatea climatică şi pentru a asigura faptul că nimeni nu este lăsat în urmă pe parcursul tranziţiei verzi.
De asemenea, obiectivul său specific este de a aborda impactul social al noului mecanism de stabilire a preţului carbonului pentru combustibilii utilizaţi în sectorul clădirilor şi în cel al transportului rutier (ETS2) asupra celor mai vulnerabili cetăţeni din UE, în special asupra celor afectaţi de sărăcia energetică şi de sărăcia din perspectiva transporturilor.
Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România s-a concentrat şi pe faptul că Fondul social pentru climă va mobiliza cel puţin 86,7 miliarde EUR în perioada 2026-2032, menţionând faptul că toate statele membre vor beneficia de acest fond. 'Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că Fondul social pentru climă este pilonul de tranziţie justă al cadrului privind clima pentru 2030. El este conceput să aibă un dublu element de solidaritate: între statele membre şi pentru grupurile cele mai vulnerabile dintr-un stat membru.'
'România se numără printre primii 3 beneficiari neţi ai fondului. România va primi 9,25% din pachetul financiar al Fondului social pentru climă, adică aproximativ 6 miliarde EUR. Împreună cu contribuţia naţională a ţării (minimum 2 miliarde EUR), Planul social pentru climă al României va valora cel puţin 8 miliarde EUR. Aceasta este o ocazie uriaşă pentru România de a aborda problema sărăciei energetice şi a sărăciei din perspectiva transporturilor şi de a-şi decarboniza sectorul clădirilor şi cel al transporturilor', a declarat Ramona Chiriac.
Ramona Chiriac a reamintit faptul că responsabilitatea pentru implementarea fondului pe teren le revine statelor membre, începând cu pregătirea unor planuri sociale pentru climă naţionale care să fie relevante, eficiente, eficace şi coerente. Aceste planuri trebuie prezentate până la 30 iunie 2025. Implementarea corectă a Fondului social pentru climă este esenţială în vederea atragerii unui sprijin mai larg pentru tranziţia verde şi energetică în rândul cetăţenilor europeni. De asemenea, este o oportunitate de a integra politici din domeniul climei, al energiei şi al transporturilor cu politici sociale şi regionale, pentru a aborda provocările reale cu care se confruntă grupurile cele mai vulnerabile, asigurând în acelaşi timp realizarea de reduceri de emisii în sectorul clădirilor şi în cel al transporturilor.
'Doresc să felicit România, care se remarcă prin pregătirea la timp pentru implementarea Fondului social pentru climă. Salutăm faptul că sunteţi unul dintre puţinele state membre care au început să instituie din timp structura de guvernanţă adecvată pentru pregătirea planurilor sociale pentru climă, inclusiv grupurile de lucru interministeriale şi implicarea părţilor interesate. Am fost şi suntem de asemenea foarte mulţumiţi să constatăm că România profită de oportunitatea de a beneficia de sprijin în cadrul instrumentului de sprijin tehnic al Comisiei. Permiteţi-mi să subliniez faptul că nu sunteţi singuri în procesul dumneavoastră de pregătire', a mai declarat Ramona Chiriac.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.