logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3

Aplicaţia 'Primăria Sectorului 3', disponibilă într-o nouă versiune

Primăria Sectorului 3 lansează o nouă versiune a aplicaţiei 'Primăria Sectorului 3', prin care cetăţenii pot sesiza problemele administrative cu care se confruntă.

Reamintim că versiunea de bază s-a regăsit pe site-ul instituţiei, dar a fost disponibilă şi ca aplicaţie mobilă, putând fi accesată de către toţi posesorii de dispozitive mobile (tabletă, smartphone), indiferent de sistemul de operare folosit (android sau iOS).

Versiunea îmbunătăţită a aplicaţiei îşi întâmpină utilizatorii cu un design nou, mai atractiv şi un conţinut mai bine structurat pentru persoanele care o folosesc. Pentru a beneficia în continuare de serviciile aplicaţiei, este necesar ca utilizatorii de mobil să facă un update.

De asemenea, pentru a avea acces la toate funcţionalităţile aplicaţiei, cetăţenii pot utiliza contul pe care îl deţin pe portalul de servicii electronice (https://www.primarie3.ro). În cazul în care utilizatorul nu deţine încă un astfel de cont, îl poate crea direct din noua versiune a aplicaţiei sau din portal.

Menţionăm că situaţiile raportate până în prezent prin intermediul aplicaţiei mobile se vor regăsi şi în noua aplicaţie, dacă adresa de e-mail a contului de portal corespunde cu adresa utilizată la raportarea acestora.

Prin intermediul aplicaţiei, solicitările cetăţenilor sunt preluate direct de compartimentul responsabil din cadrul primăriei. Utilizatorii pot urmări permanent stadiul sesizărilor atât prin notificările primite prin e-mail, cât şi în aplicaţie, dar şi pe harta web.

Demersul se înscrie în strategia de digitalizare şi transparentizare a activităţii demarată de Primăria Sectorului 3 cu scopul eficientizării relaţiei dintre autoritate şi cetăţean.

Serviciul Presă
Afisari: 31

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.