logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ITPF Oradea

BULETIN DE PRESĂ

Cetăţean român depistat în PTF Nădlac II cu dreptul de a conduce suspendat

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat la controlul de frontieră un cetăţean din România care avea dreptul de a conduce suspendat.

În data de 05.11.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România.

În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că persoana figurează cu dreptul de a conduce ca fiind suspendat, sens în care i-a fost întreruptă călătoria şi, ulterior, a fost condusă la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Autoturism căutat de către autorităţile din Italia, descoperit în PTF Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat la controlul de frontieră, un cetăţean român care a încercat intre în ţară cu un autoturism, estimat la aproximativ 15.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.

În data de 05.11.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cetăţean român, la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în luna septembrie a anului curent (26.09.2024).

Drept urmare, autovehiculul (în valoare estimată de aproximativ 15.000 de euro) a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.

Deşeuri din Letonia oprite la Borş II.

Unsprezece tone de diverse bunuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu unsprezece tone de deşeuri.

Şoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijlocului de transport şi a încărcăturii transportate.

În data de 04.11.2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetăţean belarus. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri (marfă second-hand) de la o societate comercială din Letonia pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 11.000 kg de deşeuri, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Imagini foto//video pe:// www.politiadefrontiera.ro
Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.