logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanţa

Universitatea Ovidius din Constanţa a prezentat rezultatele obţinute în cadrul proiectului european PLAYS

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat, recent, evenimentul 'Outcomes and promotion of the PLAYS programme among national stakeholders', în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele obţinute în cadrul proiectului Practical Learning to Advance Youngsters in Sport (PLAYS).

La conferinţă au participat reprezentanţi ai asociaţiilor şi cluburilor sportive, ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţară, interesaţi de promovarea unui stil de viaţă sănătos al copiilor prin sport.

'O resursă educaţională importantă, dezvoltată în ultimii doi ani şi jumătate în cadrul proiectului, este platforma PLAYS - https://theplatform.playsproject.eu/ - unde pot fi accesate, în mod gratuit, materiale destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, care promovează diferite activităţi de petrecere a timpului liber, ce pot contribui la bunăstarea şi dezvoltarea lor fizică şi psihică. De asemenea, un alt rezultat important obţinut în cadrul proiectului este un ghid ce conţine recomandări nutriţionale şi pedagogice, care reprezintă un sprijin valoros în dezvoltarea copiilor pe mai multe planuri, cum ar fi: îmbunătăţirea abilităţilor cognitive şi sociale, stimularea incluziunii pentru copiii cu oportunităţi reduse şi perfecţionarea aptitudinilor de comunicare', precizează conf. univ. dr. Antoanela Oltean, managerul proiectului din partea UOC.

Proiectul Practical Learning to Advance Youngsters in Sport (PLAYS), contract nr. 101049381, finanţat prin Programul Erasmus Plus, Acţiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este realizat în cadrul unui consorţiu din care fac parte nouă organizaţii, Universitatea Ovidius din Constanţa (România) având calitatea de instituţie coordonatoare. Celelalte organizaţii implicate sunt: European Culture and Sport Organization (Italia), Verde Foundation (Polonia), Portuguese Swimming Federation (Portugalia), Italian Association of Culture and Sport (Italia), International Workers and Amateurs in Sports Confederation (Austria), Nova Child (Franţa), Asociaţia CPDIS (România), Stichting Sportservice Noord-Brabant (Ţările de Jos).

Cabinetul Comunicare şi Relaţia cu Presa al Universităţii Ovidius din Constanţa
Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.