Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România
Organizatorii competiţiilor sportive de interes naţional, care fac parte din calendarele sportive oficiale ale federaţiilor sportive, nu vor mai fi nevoiţi să plătească pentru utilizarea drumurilor publice, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de Cameră decizională, proiectul deputatului USR Brian Cristian. Măsura va facilita şi încuraja organizarea de competiţii sportive, dar vine şi în sprijinul comunităţilor locale.
În prezent, organizatorii competiţiilor de ciclism, triatlon sau atletism care se desfăşoară şi pe drumurile publice trebuie să plătească pentru obţinerea avizului de utilizare a drumurilor publice, ceea ce înseamnă nu doar costuri suplimentare, dar şi mai multă birocraţie. Din 2017 încoace, tariful de eliberare a avizului a fost majorat de peste 10 ori.
'Proiectul adoptat astăzi reprezintă un pas important pentru promovarea sportului din România, dar şi a locurilor frumoase din această ţară. Faptul că, de acum înainte, vor putea fi organizate competiţii sportive pe drumurile publice cu mai puţine taxe va duce la creşterea numărului de competiţii şi al participanţilor la acestea. Ceea ce înseamnă sport şi sănătate pentru tot mai mulţi oameni, dar şi venituri mai mari la bugetele locale, promovarea unor zone turistice şi a produselor noastre tradiţionale. Să ne uităm la Franţa, care, prin Turul Franţei, a reuşit să facă din sport o veritabilă sursă de dezvoltare. Ce ne opreşte să îndrăznim şi noi să organizăm astfel de evenimente? Spre exemplu, un tur al Maramureşului pe două roţi sau în Apuseni ori în alte zone spectaculoase din ţară', declară deputatul USR Brian Cristian.
Legea adoptată astăzi modifică Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, prin adăugarea unui alineat care oferă gratuitate pentru folosirea drumurilor publice la competiţiile oficiale de ciclism, atletism şi triatlon.
Deputatul USR Brian Cristian a susţinut şi un amendament pentru includerea sporturilor auto-moto, care însă nu a fost aprobat. Parlamentarul USR va reveni cu iniţiativa în viitor, pentru a asigura acces echitabil la această prevedere şi pentru alte sporturi.
România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul cetăţenilor care fac sport, numărul sportivilor legitimaţi şi numărul competiţiilor sportive.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.