logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - PNL Maramureş

PNL a făcut dreptate pentru rezervişti: Legea pensiilor militare a fost modificată, iar veniturile vor creşte odată cu solda de grad

Datorită eforturilor susţinute de parlamentarii PNL, veniturile pensionarilor militari vor creşte în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie, asigurând astfel un nivel de trai mai echitabil şi mai sigur pentru toţi rezerviştii.

Proiectul iniţiat de parlamentarii PNL a fost adoptat luni, 4 noiembrie, în Senatul României, în calitate de cameră decizională, şi merge acum la promulgare. Adoptarea Legii în Senat vine după vizita de săptămâna trecută a preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, în Maramureş, care a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai asociaţiilor de rezervişti din Maramureş, în cadrul căreia le-a promis acestora că legea iniţiată de parlamentarii PNL, care prevede eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii, va fi votată şi în Senat şi va merge spre promulgare în cel mai scurt timp.

'Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensile militare de stat a fost adoptată de Senat cu 91 de voturi 'pentru', în ciuda abţinerii USR, UDMR şi a tentativei de tergiversare din partea PSD şi a Guvernului. Acest vot este o victorie a bunului simţ şi face dreptate unei categorii reprezentantive pentru ţara noastră. Eliminarea inechităţilor era dorită, era aşteptată, fiindcă nu e normal ca oamenii care au slujit ţara aceeaşi perioadă de timp, care au avut acelaşi grad, să aibă pensii diferite', a transmis Cristian Niculescu Ţâgârlaş, senator PNL Maramureş.

Noile amendamente la Legea pensiilor militare vin în sprijinul celor care şi-au dedicat cariera apărării naţionale şi reprezintă o măsură care corectează dezechilibrele sociale şi financiare acumulate în timp. De acum înainte, pensiile militarilor pensionaţi vor fi aliniate la evoluţia soldelor de grad, eliminând inechităţile existente în sistemul de pensii.

'PNL a militat constant pentru eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii şi după votul din Camera Deputaţilor, acum şi Senatul, cameră decizională pentru acest proiect de lege, a luat decizia corectă. Considerăm că nu e normal ca oameni care au slujit ţara aceeaşi perioadă de timp, care au avut acelaşi grad, să aibă pensii diferite', a transmis Ionel Bogdan, preşedinte PNL Maramureş şi candidat la Camera Deputaţilor.

Această iniţiativă subliniază angajamentul PNL faţă de oamenii care şi-au dedicat întreaga viaţă în slujba ţării şi care au contribuit direct la securitatea naţională şi la siguranţa cetăţenilor.

'Noi ne respectăm promisiunile şi am insistat ca această problemă să fie rezolvată acum, în această legislatură - şi nu amânată pentru viitorul Parlament, aşa cum dorea PSD', a declarat Ionel Bogdan, candidat PNL Maramureş la Camera Deputaţilor.

Partidul Naţional Liberal rămâne angajat în sprijinul tuturor celor care şi-au dedicat viaţa apărării României, iar în continuare vor susţine iniţiativele necesare pentru eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii care îi priveşte pe mineri.

PNL Filiala Maramureş
Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.