Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a participat, marţi, 5 noiembrie 2024, la deschiderea evenimentului de marcare a 20 de ani de la asumarea de către România a raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România-Comisia Wiesel.
În cadrul intervenţiei, ministrul Luminiţa Odobescu a reliefat eforturile recente ale României în materia combaterii antisemitismului şi conservării memoriei Holocaustului, realizate în baza recomandărilor raportului Comisiei Wiesel. De asemenea, a punctat că, în urma implementării acestor recomandări, România a devenit un model regional în domeniul combaterii antisemitismului, profil recunoscut şi în plan internaţional.
Oficialul român a subliniat importanţa educaţiei tinerelor generaţii, precum şi nevoia unei implicări comune a instituţiilor publice, a societăţii civile şi mediului academic pentru a gestiona eficient noile provocări, cum ar fi dezinformarea şi discursul instigator la ură din mediul online.
Conferinţa a fost organizată de către Cancelaria Prim-ministrului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. Obiectivul a fost de a oferi o platformă de reflecţie privind principalele repere instituţionale după andosarea Raportului şi privind impactul acestora, prin reunirea oficialilor guvernamentali, a membrilor Comisiei Wiesel şi a reprezentanţilor societăţii civile.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.