Comunicat de presă - Festivalul Internaţional de Film de Comedie Film 4 Fun
A 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Comedie Film 4 Fun se va desfăşura în perioada 15 - 17 noiembrie 2024. Sediul festivalului de anul trecut, Cinemateca Eforie din Bucureşti, va găzdui şi noua ediţie.
Film 4 Fun are pentru a şasea oară o competiţie internaţională de scurtmetraje comice. Aceasta include 25 de filme din 11 ţări (Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Mexic, România, Spania, SUA şi Ucraina). Toate scurtmetrajele intrate în competiţie au fost finalizate după 1 noiembrie 2022. Ele vor fi proiectate la Cinemateca Eforie, în patru programe de câte o oră şi jumătate fiecare, în zilele de sâmbătă, 16 noiembrie, şi duminică, 17 noiembrie, de la orele 15 şi 17.
Dintre cele 25 de filme, 20 vor putea fi văzute şi online, gratuit şi în întreaga lume, pe site-ul festivalului (www.Film4Fun.ro), între 15-17 noiembrie. Aceste 20 de scurtmetraje comice intră în cursă pentru Premiul publicului, stabilit pe baza voturilor spectatorilor care vizionează filmele.
Competiţia Film 4 Fun este din nou evaluată de un juriu internaţional, care acordă premiile pentru Cel mai bun scurtmetraj, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu. Juriul de experţi al ediţiei a 16-a a festivalului este compus din trei membri: criticul şi curatorul de cinema francez Marie-Pauline Mollaret (L'Avant-Scene Cinema, Bref, Semaine de la Critique - Festival de Cannes, Annecy International Animated Film Festival, etc.), actriţa română Manuela Hărăbor şi regizorul croat Stanislav Tomic.
Pe toată perioada festivalului, în foaierul Cinematecii Eforie va putea fi vizitată o expoziţie de fotografii cu Bucureştiul de altădată şi cu portrete ale unor personalităţi artistice, din arhiva Agerpres. Pe parcursul programului, tot în foaier se va organiza un concurs de cultură cinematografică dotat cu premii.
Vom reveni cu alte detalii despre programul ediţiei a 16-a în zilele următoare.
Festivalul Internaţional de Film de Comedie Film 4 Fun este organizat de Fundaţia Cine Remember, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al DACIN SARA şi al Uniunii Cineaştilor din România. Partener internaţional: Sindicatul Francez al Criticii de Cinema (SFCC).
Sponsori: Loncolor şi Bitdefender.
Parteneri media: Agerpres, Revista Film, Zile şi nopţi, Observator cultural şi Cinefilia.ro.
Mai multe informaţii despre festival găsiţi pe site-ul Film4Fun.ro, precum şi pe pagina de Facebook Film 4 Fun.
Site oficial: www.film4fun.ro
Pagină Facebook: https://www.facebook.com/film4funro
Canal YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCO9UJXT96CrygIqOiyO8XUQ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.