Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara
La data de 4 noiembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea a 9 inculpaţi (6 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani) şi măsura controlului judiciar faţă de o inculpată, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.
Din materialul probator administrat a reieşit faptul că, inculpaţii au recrutat persoane vătămate profitând de infirmităţile fizice ale acestora şi le-au obligat, inclusiv prin acte de agresiune fizică, la practicarea cerşetoriei, impunându-le să obţină zilnic sume cuprinse între 600 şi 800 de lei. Banii proveniţi din activitatea infracţională au fost însuşiţi integral de inculpaţi.
Aceştia au constrâns o altă victimă, inclusiv prin acte de violenţă, să practice prostituţia în beneficiul lor financiar, iar pentru a se asigura că le respectă în totalitate cerinţele au deposedat-o de documentele de identitate ale sale şi ale copiilor .
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate documente aparţinând persoanelor vătămate, precum şi alte mijloace de probă.
Astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara .
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Timiş şi a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timişoara.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.