Comunicat de presă - Centrul Cultural Clejean
Întâlnirea cu natura ne modelează cultura, educaţia şi practicile artistice, pentru că suntem parte din natură. Forumul Medierii Culturale 2024 a reflectat aceste legături şi a arătat că medierea naturii este un instrument esenţial pentru promovarea unei conştiinţe ecologice, a unei reconectări centrate pe sustenabilitate şi comunitate. Medierea culturală devine, în acest sens, un cadru de comunicare şi de interpretare artistică a lumii vii, din care facem parte.
Cea de-a şasea ediţie a forumului, organizată de Centrul Cultural Clujean prin platforma Academia Schimbării, s-a desfăşurat în 29 şi 30 octombrie la QUB Space din Cluj-Napoca şi a adus împreună peste 100 de profesionişti culturali: artişti, profesori, cercetători, educatori şi specialişti în mediere culturală. Tema centrală 'Învăţăm de la natură' a fost reflectată printr-o serie de discuţii şi ateliere care au subliniat legătura vitală dintre artă, ştiinţă şi educaţie, precum:
Abordarea apreciativă a activismului comunitar şi de mediu: Ana-Maria Paladuş şi Bogdan Gioară au condus un atelier în care participanţii au explorat perspective asupra motivelor pozitive care determină implicarea oamenilor pentru schimbări pozitive în natură şi în comunitate.
Modele de educaţie ecologică: Eva Stein a împărtăşit experienţe despre programele inovatoare de educaţie ecologică ale Haus der Kulturen der Welt, care au avut impact pozitiv asupra tinerilor, subliniind cum arta poate crea un spaţiu sigur pentru dialog şi explorare. Andreia Bruckner a adus perspectiva accesibilizării programelor culturale şi a importanţei programelor dedicate tinerilor cu deficienţe de vedere în relaţie cu natura.
Arta şi ştiinţa ca aliaţi în mediere: Robertina Sebjanic a prezentat proiecte care evidenţiază impactul uman asupra mediilor acvatice şi a demonstrat cum practicile artistice pot aduce în prim-plan realităţi ştiinţifice complexe iar Mimi Ciora şi Gavril Pop au povestit despre proiectele lor artistice dedicate tinerilor şi despre importanţa creării unui context potrivit pentru interacţiunea cu tinerii în jurul unor teme de ecologie urbană.
Educaţia de mediu pentru activarea comunităţilor: Sabina Baciu a arătat cum evenimentele de film şi artă pot stimula dialogul despre criza climatică şi pot cultiva gândirea critică în rândul tinerilor, iar Alina Teodorescu şi Alina Zară au povestit despre proiecte puternic ancorate în comunităţile în care activează şi care se întâlnesc cu domenii precum meşteşugurile sau antreprenoriatul.
Buna comunicare a datelor tehnice despre natură, în mediere: Tibor Hartel a vorbit despre importanţa unei bune comunicări şi a cunoştinţelor de specialitate pentru a avea un impact real iar Dana Peca a ilustrat prin propriul exemplu migrarea profesională între cercetare, educaţie şi acţiune civică.
Abordări interdisciplinare şi sustenabilitate: Marlene Herberth şi Orsolya Gal au împărtăşit experienţe despre cum meşteşugurile şi relaţia cu mediul natural pot fi integrate în practici artistice şi educaţionale pentru a sprijini un trai sustenabili şi conservarea patrimoniului cultural.
Resurse şi contexte de învăţare: Bianca Băilă a vorbit despre Programul Ştiinţescu, un fond dedicat programelor de comunicarea ştiinţei în comunităţi, Claudia Şerbănuţă a completat cu perspectiva ei asupra rolului esenţial al bibliotecilor ca adevărate huburi comunitare, iar turul ghidat şi atelierul facilitat de Marius Mornea a arătat faptul că realitatea augmentată poate sprijini explorarea unor elemente mai puţin cunoscute ale biodiversităţii locurilor pe care credem că le ştim foarte bine, cum ar fi parcurile publice.
Programul Forumului Medierii Culturale a fost curatoriat de Corina Bucea (Centrul Cultural Clujean / Academia Schimbării) şi Raluca Iacob (consultant în politici şi management cultural), iar participarea a fost gratuită.
'De şase ediţii organizăm Forumul Medierii Culturale ca un spaţiu de întâlnire, învăţare şi inspiraţie pentru cei care lucrează la intersecţia dintre artă, cultură şi educaţie. Fiecare ediţie ne deschide însă perspective surprinzătoare, dezvăluind prin tema aleasă noi iniţiative care fac relevantă şi înţeleasă cultura sau ştiinţa în rândul publicului, dar şi afirmând, pas cu pas, acest domeniu al medierii culturale ca unul relevant şi consistent prin atâtea practici diverse. ', a spus Corina Bucea, curatoare a Forumului Medierii Culturale.
'Forumul Medierii Culturale este de fiecare dată o ocazie de a reflecta împreună asupra soluţiilor pe care mediatorii le găsesc pentru a apropia publicul de artă sau de patrimoniul cultural. Prin tema din acest an, care a pus natura în prim plan ca obiect al medierii, am văzut şi mai clar că este nevoie de emoţie şi de empatie, nu doar de date clare şi corecte, pentru a comunica bine şi a sensibiliza publicul despre problemele de mediu. Oamenilor ajunge să le pese de lucrurile pe care le pot înţelege şi care au sens personal pentru ei.' Raluca Iacob, curatoare a Forumului Medierii Culturale.
Lansarea Bibliotecii Virtuale Mediere+, resursă pentru profesioniştii din domeniul cultural
Un punct important al Forumului Medierii Culturale 2024 a fost lansarea oficială a Bibliotecii Virtuale Mediere+, o platformă digitală inovatoare dedicată sprijinirii continue a formării profesioniştilor din domeniul cultural. Această bibliotecă oferă acces gratuit la o gamă variată de resurse online şi în format fizic.
Irina Bălan, moderator al forumului cu o vastă experienţă în management şi comunicare culturală, a subliniat importanţa bibliotecarilor ca mediatori culturali: 'În dorinţa de a face o bibliotecă specializată pentru mediatori culturali am pornit de la o consultare cu reprezentanţii bibliotecilor. Am aflat, astfel, că bibliotecarii sunt adevăraţi mediatori culturali, extrem de implicaţi şi profesionişti, şi fac mult mai mult decât împrumut de carte, construind adevărate comunităţi în jurul lor. Ne dorim să învăţăm de la ei cum să creştem organic o astfel de comunitate de practică.'
Despre Academia Schimbării şi Centrul Cultural Clujean
Academia Schimbării este o platformă de sprijin şi creştere a capacităţii sectorului cultural creată de Centrul Cultural Clujean.
Centrul Cultural Clujean este o organizaţie non-guvernamentală de cultură şi dezvoltare durabilă care gestionează programe de dezvoltare a sectorului cultural şi de creştere a impactului culturii în societate, în domeniile educaţie, sănătate şi well-being, dezvoltare urbană şi rurală.
Proiect co-finanţat de Ministerul Culturii, Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Primăria Muncipiului Cluj-Napoca. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Ministerului Culturii sau a Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Mai multe detalii pe: academiaschimbarii.ro/forumul-medierii-editia-2024/
Contact: Bianca Şomlea, PR Specialist (+40 744 844 792 / bi.somlea@gmail.com)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.