Comunicat de presă - Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
Cluj-Napoca, 4 Noiembrie 2024: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), sub patronajul Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Culturii, şi cu sprijinul Primăriei Şimleu Silvaniei, a inaugurat expoziţia 'RÄZBOINICI UITAŢI ŞI PODOABE ETERNE: BARBARI MIGRATORI ÎN TIMPUL CRIZEI IMPERIULUI ROMAN (SEC. V-VI P. CHR.)'. Expoziţia reprezintă unul dintre cele mai semnificative evenimente organizate de MNIT, prezentând tezaure unice la nivel mondial, care includ bijuterii, medalioane, vase din aur şi argint, împrumutate din colecţiile a peste zece muzee din ţară şi din străinătate.
'Prin acest demers, MNIT continuă colaborarea cu instituţii culturale de talie mondială, cele mai importante artefacte ale expoziţiei făcând parte din tezaurul de la Şimleu Silvaniei, descoperit în două etape (1797, 1889) şi aflat în colecţiile Muzeului de Istoria Artei (Kunsthistorisches Museum) din Viena şi ale Muzeului Naţional Maghiar (Magyar Nemzeti Muzeum) din Budapesta. Tezaurul al doilea de la Şimleul Silvaniei va rămâne o perioadă mai scurtă, până la începutul lui martie 2025. Acest tezaur este considerat una dintre cele mai importante descoperiri din perioada migraţiilor, atât la nivel regional, cât şi european, iar artefacte din cele două tezaure sunt expuse pentru prima dată în Transilvania, locul lor de descoperire.' afirmă Felix Marcu, Manager MNIT.
Printre exponate se numără o fibulă spectaculoasă din aur masiv, decorată cu una dintre cele mai mari pietre de onix faţetate, care impresionează prin dimensiune şi execuţia excepţională. Obiectul este unic în lume şi ilustrează bogăţia remarcabilă a elitelor din secolul al V-lea p.Chr. 'Aceste fibule mari din aur făceau parte din însemnele imperiale şi erau accesorii importante ale veşmântului de paradă al împăratului roman. Ele serveau la prinderea mantiei (clamys) pe umăr, aşa cum este reprezentată în mozaicul din biserica Sant'Apollinare Nuovo din Ravenna pe veşmântul împăratului bizantin Iustinian I sau al regelui ostrogot Theoderic cel Mare. Fibula cu onix din tezaurul de la Şimleu Silvaniei este cea mai impozantă piesă din categoria fibulelor imperiale care s-a păstrat până în zilele noastre.' afirmă Alpar Dobos, muzeograf din cadrul MNIT.
Tezaurul de la Şimleu Silvaniei conţine o colecţie impresionantă de fibule. În afară de fibula imperială cu onix, alte zece perechi de fibule fac parte din tezaur. Acestea sunt piese caracteristice vestimentaţiei feminine din epoca hunică şi au fost purtate în pereche, pe umeri. Fibulele cu cap semidiscoidal şi picior romboidal se caracterizează prin dimensiuni mai mari şi sunt confecţionate din argint turnat, fiind învelite pe partea din faţă cu o foiţă de aur, în care sunt încastrate pietre preţioase. Aceste pietre de dimensiuni mai mici formează motive geometrice în stilul policrom, caracteristic perioadei hunice.
Expoziţia găzduieşte şi piese din tezaurul de la Pietroasele, cunoscut publicului larg sub numele de 'Cloşca cu puii de aur', piese din aur din mormintele princiare de la Apahida şi din mormântul de la Floreşti-Polus Center (azi Vivo). 'Ne-am propus să prezentăm lumea acestor elite prin intermediul celor mai însemnate descoperiri arheologice, care evidenţiază fenomene istorice şi arheologice majore ce au influenţat evoluţia Europei şi constituie o moştenire culturală comună pentru comunitatea europeană.' continuă Alpar Dobos.
'Acest proiect reprezintă un moment cultural de mare importanţă, reflectând istoria şi valorile culturale comune ale ţărilor europene. Suntem încântaţi că am reuşit să formăm o echipă de specialişti - arhitecţi, designeri, constructori şi artişti - care lucrează de mai bine de un an la pregătirea acestei expoziţii. Dorim să ne exprimăm recunoştinţa faţă de toţi cei care ne-au sprijinit în acest demers, în special Guvernului României, prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Culturii, pentru susţinerea financiară a proiectului. Vă invităm să vizitaţi şi să descoperiţi cea mai valoroasă expoziţie din istoria muzeului!', a declarat Dr. Felix Marcu, Manager MNIT.
Muzeul este deschis de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00 (ultima intrare la 17:30), iar biletele pot fi achiziţionate online pe site-ul: https://mnit.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.