Comunicat de presă - Asociaţia SOS Infertilitatea
Printre alte subiecte abordate, reprezentanţii pacienţilor au prezentat stadiul programelor de sprijin pentru persoanele care îşi doresc copii dar nu îi pot avea decât cu ajutor medical şi au subliniat necesitatea adoptării unui Plan Naţional de luptă împotriva Infertilităţii, propunere pe care Asociaţia SOS Infertilitatea o va adresa noului guvern în ianuarie 2025.
În cadrul conferinţei, lect. univ. dr. Bogdan Bucur, sociolog, a prezentat studiul 'Sociologia infertilităţii şi reînarmarea demografică: o perspectivă românească privind rentabilitatea pentru bugetul statului a investiţiei publice în conceperea unui copil prin fertilizare in vitro', în care a aplicat în context românesc o formulă internaţională de calcul a rentabilităţii procedurilor de fertilizare in vitro pentru un stat. Metoda ţine cont, pe de-o parte, de sprijinul statului, de alocaţii şi alte indemnizaţii acordate ulterior copilului conceput prin FIV, inclusiv cheltuieli cu educaţia, dar şi, de cealaltă parte, de contribuţiile acestui cetăţean la economia ţării. Astfel, dacă persoana / cuplul reuşeşte de la prima procedură finanţată prin actualul program FIV al Ministerului Familiei, statul îşi recuperează de nu mai puţin de 26 de ori investiţia din aportul la bugetul statului al acestui copil devenit adult. Studiul integral poate fi accesat pe platformele Asociaţiei SOS Infertilitatea.
În cadrul conferinţei, Asociaţia SOS Infertilitatea a anunţat o amplă campanie naţională de iluminat arhitectural, în timpul European Fertility Week 2024, în semn de susţinere pentru cauza luptei cu infertilitatea. Astfel, sunt illuminate în roz şi bleu următoarele instituţii administrative şi culturale din Bucureşti şi din ţară:
Bucureşti
Palatul Victoria - sediul Guvernului României
Palatul Parlamentului - sediul Parlamentului României
Turnul de Telecomunicaţii Speciale al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS)
Opera Naţională din Bucureşti
Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa
Palatul CEC Bank - Calea Victoriei
Teatrul Naţional Bucureşti
Braşov
Sediul Primăriei Braşov
Literele 'BRAŞOV' de pe Tâmpa
Cluj-Napoca
Facultatea de Medicină 'Iuliu Haţieganu' din Cluj-Napoca
Iaşi
Sediul Primăriei Iaşi
Sibiu
Sediul Primăriei Sibiu
Timişoara
Opera Naţională din Timişoara
Muzeul Naţional de Artă din Timişoara
La nivel european, în cadrul acestei ediţii a European Fertility Week, Fertility Europe lansează campania 'Gamete Story', cu accent pe procedurile de reproducere umană cu terţ donator. Fertility Europe, organizaţie în care Asociaţia SOS Infertilitatea este membră din 2010, solicită de asemenea factorilor de decizie la nivel politic european şi la nivelul statelor membre:
să recunoască dreptul de a încerca să aibă un copil ca drept universal în întreaga Uniune Europeană;
să asigure accesul egal, echitabil şi sigur la tratamentele pentru infertilitate;
să asigure finanţarea publică pentru toate etapele tratamentelor de infertilitate;
să implice sectorul public în furnizarea de informaţii mai bune despre fertilitate şi infertilitate;
să implementeze campanii de comunicare pentru eliminarea stigmatizării asociate problemelor de infertilitate.
Asociaţia SOS Infertilitatea intensifică în timpul European Fertility Week campania de #educaţie_despre_fertilitate: informaţie online despre fertilitate - destinată publicului larg, care în principiu nu se confruntă în prezent cu infertilitatea, dar ar putea intra în această categorie în lipsa unei informări corecte. După European Fertility Week, va ieşi din tipar nr. 8 al revistei 'Ce ştii despre FERTILITATEA TA?', instrument de educaţie despre fertilitate realizat şi distribuit gratuit de către Asociaţia SOS Infertilitatea.
Mesaje de #educatie_despre_fertilitate pe care Asociaţia SOS Infertilitatea doreşte să le transmită publicului larg cu ocazia European Fertility Week:
Infertilitatea afectează unul din şase (sau, conform statisticilor mai recente, unul din cinci) cupluri la nivel mondial.
Fertilitatea feminină descreşte mai devreme decât se crede în mod curent, ovocitele îşi pierd din capacitatea reproductivă îndeosebi după vârsta de 35 de ani a femeii.
În jumătate dintre cazurile de infertilitate a cuplului, responsabil este factorul masculin.
Dacă vă doriţi copii, nu amânaţi sarcina.
Dacă sarcina întârzie să apară, mergeţi la medicul specialist în infertilitate (nu la ginecologul curant).
În fiecare an, numărul de persoane care ajung la centrele de tratare a infertilităţii creşte cu 8-9%.
Fertilizarea in vitro este un progres medical excepţional care poate ajuta cuplurile infertile să aibă copii, dar nu este un panaceu. Fertilizarea in vitro nu poate surmonta factorul vârsta feminină.
Nu, copiii nu se fac după 40 de ani, cum vedem pe coperţile lucioase ale unor reviste. Sau: nu se fac cu uşurinţă. Cel mai adesea, acele mame de 40+ au avut nevoie de donare de ovocite.
În lume, există peste 12 milioane de persoane concepute prin fertilizare in vitro. În prezent, la fiecare 35 de secunde se naşte un copil conceput prin FIV.
Asociaţia SOS Infertilitatea activează din 2008 şi administrează cea mai activă comunitate de pacienţi din România, cu peste 43.500 de membri www.facebook.com/groups/sustinSOSInfertilitatea, unde #schimbam_mentalitati #schimbam_destine
Nicoleta CRISTEA-BRUNEL,
Preşedinta Asociaţiei SOS Infertilitatea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.