Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara
În baza opţiunii sale strategice către sustenabilitate şi către tehnologiile viitorului, Universitatea de Vest din Timişoara a demarat contractul finanţat din Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei, pentru proiectul 'Dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării autoconsumului pentru Universitatea de Vest din Timişoara, jud. Timiş'.
Proiectul face parte din apelul de proiecte 'PFM/169/PFM_P1/NA/P1_OS1/FM_1.1 - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice' şi are perioada de implementare cuprinsă între 01.08.2024 - 31.07.2025 (dar nu mai târziu de 31.12.2026). Valoarea contractului de finanţare accesat din Fondul pentru Modernizare este de 12.843.600,54 lei, eligibilă în întregime din Fondul pentru Modernizare.
O etapă importantă a implementării acestui proiect investiţional este reprezentată de finalizarea proiectului tehnic. În baza acestuia vor fi depuse oferte de către operatorii economici, care vor conduce realizarea practică a sistemului de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Astfel, prin acest demers menit să contribuie la creşterea nivelului de transparenţă al achiziţiei publice a sistemului fotovoltaic, UVT anunţă deschiderea consultării publice pentru proiectul tehnic al investiţiei (care este disponibil public la acest link), etapă la care sunt invitaţi specialişti, experţi, grupuri de lucru specializate, companii de specialitate şi alţi observatori tehnici, care pot aduce propuneri, observaţii şi idei de îmbunătăţire a soluţiei tehnice din proiect, puncte de vedere constructive care vor sta la baza demarării procedurii de achiziţie publică.
Punctele de vedere ale tuturor celor interesaţi pot fi transmise până în data de 10 noiembrie 2024 (inclusiv 10 noiembrie), prin completarea formularului disponibil prin accesarea acestui link, urmând ca persoanele ce vor completa formularul să fie invitate şi la o întâlnire de lucru, la UVT, în data de 13 noiembrie 2024, întâlnire în care vor fi discutate concluziile consultării publice.
Marilen Gabriel Pirtea: rectorul Universităţii de Vest din Timişoara: 'Componenta tehnică a producţiei şi consumului de energie verde face parte dintr-o abordare de ansamblu pe care UVT a adoptat-o în ultimii ani, pentru creşterea sustenabilităţii şi contribuţiei nostre la calitatea vieţii în comunitate. Am considerat că este firesc să punem în consultare publică proiectul tehnic al acestei investiţii pentru că vom avea astfel reunite cele mai avizate puncte de vedere ale specialiştilor domeniului şi vom reuşi să implementăm, în acest fel, o soluţie cu grad ridicat de fiabilitate.'
Echipa de proiect a UVT aşteaptă cu interes propuneri de îmbunătăţire a soluţiei tehnice dezbătute, pentru a se asigura că Universitatea de Vest din Timişoara va beneficia de un proiect tehnic calitativ, pentru un sistem cât mai performant de producţie a energiei verzi, în vederea autoconsumului UVT.
____________________________________
'Finanţat prin Fondul pentru Modernizare'
____________________________________
Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.