Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea Autonomă Andaluzia, asupra faptului că Agenţia Meteorologică locală (AEMET) a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă şi a emis cod roşu şi portocaliu de vreme nefavorabilă - ploi intense, căderi semnificative de apă şi intensificări ale vântului, pentru vineri, 1 noiembrie 2024, pentru Comunitatea Autonomă Andaluzia - provincia Huelva şi zona costieră a provinciei Huelva.
Consulatul General al României la Sevilla recomandă evitarea oricăror deplasări care nu sunt urgente.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Sevilla: + 34648212169.
MAE recomandă consultarea paginilor web http://www.meteoalarm.org, http://sevilla.mae.ro/contact, www.mae.ro.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-Media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.