Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 389 de verificări de persoane şi 205 verificări de autovehicule, pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 100 de abateri de natură contravenţională, majoritatea la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 27.790 de lei.
Au fost efectuate 71 de testări privind conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, au fost reţinute 6 permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Ordin de protecţie provizoriu şi dosar penal pentru violenţă în familie
La data de 31 octombrie 2024, în jurul orei 15.00, poliţiştii Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ocna Mureş au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, de către o femeie de 68 de ani, din localitatea Unirea, cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, în timp ce se afla împreună cu fiul său, de 45 de ani, la locuinţa comună, din localitatea Unirea, femeia ar fi fost agresată fizic de către acesta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Infracţiune rutieră
La data de 31 octombrie 2024, în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ceru Băcăinţi au oprit, pentru control, pe strada Principală din comuna Şibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comună.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în perioada 2-3 noiembrie 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuş - Aiud - Inoc - limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş - Cut - Cunţa - limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea -- Şibot - limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C - Sebeş -Petreşti - Săsciori
Drumul Naţional 74 - Ighiu - Zlatna - Feneş - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 - Câmpeni - Gârda - Arieşeni
Drumul Naţional 75 - Baia de Arieş - Lupşa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureş - Războieni - Noşlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.