logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara

La Universitatea de Vest din Timişoara se dezbate viitorul universităţilor europene

La Universitatea de Vest din Timişoara se dezbate viitorul universităţilor europene săptămâna aceasta, în cadrul a două evenimente unice în România şi importante pentru România, ce reunesc peste 200 de persoane din ţară şi din străinătate.

Astfel, Universitatea de Vest din Timişoara organizează în perioada 31.10.2024 - 01.11.2024 un eveniment unic în România şi poate în Europa, conferinţa 'Diplomaţia Academică în Contextul Alianţelor de Universităţi Europene'. Evenimentul face parte din acţiunile UVT orientate spre de a maximiza oportunităţile oferite de iniţiativa 'Universităţi Europene' şi impactul la nivel naţional al participării a 21 de instituţii de învăţământ superior din România la acest demers al Comisiei Europene.

Amintim pe această cale că la iniţiativa Comisiei Europene au fost selectate între 2019 şi 2024 un număr de 64 de alianţe transnaţionale de universităţi, reprezentând aproximativ 10% dintre instituţiile de învăţământ superior din Europa, pentru a dezvolta şi testa noi abordări ale proceselor educaţionale şi de cercetare, din perspectivă internaţională. Scopul acestui demers este de a iniţia un proces amplu de transformare şi dezvoltare a universităţilor viitorului în Europa, acele universităţi europene competitive la nivel global şi ancorate în nevoile şi realităţile socio-economice ale regiunilor pe care le reprezintă.

Membră a alianţei de universităţi europene UNITA, încă din 2020, UVT a iniţiat o reţea de universităţi din România membre ale unor alianţe europene, RO European Universities, cu scopul de a potenţa valoarea adăugată adusă de participarea universităţilor din ţară la iniţiativa mai sus menţionată, de data aceasta orientată la nivel intern. Anual, această reţea contribuie direct la dialogul naţional privind dezvoltarea de legislaţie şi politici publice în învăţământul superior în baza modelelor pe care le dezvoltă şi practică în alianţele din care fac parte membri săi.

Fie că e vorba despre transformarea programelor de studii înspre o abordare flexibilă şi internaţională a predării şi învăţării, ori de conectarea proiectelor de cercetare la nevoile socio-economice regionale, universităţile membre ale unor alianţe europene sunt la acest moment deschizătoare de drumuri şi sunt recunoscute de Comisia Europeană pentru acţiunile lor.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'A fi parte dintr-o astfel de alianţă de universităţi, selectată de Comisia Europeană pentru a creiona viitorul învăţământului superior european, vine cu o serie de oportunităţi pe care putem şi trebuie să le transferăm cât mai puternic şi înspre România. Pentru anul acesta am considerat oportună aducerea pe agenda publică din România a temei Diplomaţiei Academice în contextul în care avem 21 de universităţi membre în alianţe europene, reprezentând aproximativ 67% dintre studenţii din România. Avem acum un potenţial enorm de a promova învăţământul românesc în străinătate, pe de o parte, şi de a ne conecta la Diaspora, îndeosebi la Diaspora academică, pe de altă parte. În ambele cazuri acţiunile noastre pot contribui la dezvoltarea şi transformarea sistemului de învăţământ superior din România, îl pot conecta mai bine la obiectivele europene din domeniu, îl pot apropia de nevoile socio-economice şi corela cu interesele curente ale tinerilor, îl pot face mai competitiv la nivel global. Mă bucur că atât Ministerul Afacerilor Externe, cât şi Ministerul Educaţiei şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ai Agenţiei Naţionale ERASMUS, ai ARACIS şi UEFISCDI, dar şi şapte ambasadori români în străinătate au considerat oportun să ni se alăture la Timişoara în vederea dezvoltării unei viziuni de ţară privind maximizarea oportunităţilor oferite de prezenţa noastră în alianţele de universităţi europene. Acest lucru subliniază recunoaşterea potenţialului transformator pe care îl avem pentru România'.

Evenimentul ce are loc la Timişoara a abordat subiectul colaborării dintre mediul universitar şi mediul diplomatic în vederea dezvoltării unei viziuni privind reprezentarea ţării noastre la nivel internaţional şi reconectarea la Diaspora prin prisma prezenţei a 21 de universităţi din România în alianţe de universităţi europene.

Schimbul de idei privind aceste colaborări a fost unul intens şi foarte productiv, toate părţile interesate ce au participat la dialog agreând că ne aflăm într-un moment crucial pentru a genera schimbare şi a fi mai aproape de nevoile studenţilor noştri, cetăţeni români şi europeni deopotrivă. Acesta a continuat cu un workshop privind Diploma Europeană, subliniind importanţa alinierii sistemelor de învăţământ din Europa pentru a putea dezvolta programele de studii ale viitorului, ale căror absolvenţi vor primi o astfel de diplomă, pe care o vor putea utiliza oriunde în Uniunea Europeană. Universitatea de Vest din Timişoara deja a făcut paşi semnificativi în această direcţie şi se pregăteşte pentru a atinge acest obiectiv în cel mai scurt timp, spre beneficiul studenţilor noştri.

Ţinând cont de rolul asumat de UVT la nivel naţional privind tematica alianţelor de universităţi europene, conţinutul evenimentului Diplomaţia Academică în contextul Alianţelor de Universităţi Europene este completat în mod natural în aceste zile de găzduirea în paralel în premieră în România a reuniunii anuale a studenţilor reprezentanţi ai celor 64 de astfel de alianţe. Acest al doilea eveniment este co-organizat de UVT împreună cu European Students Union şi cu Alianţa Naţională a
Organizaţiilor Studenţeşti din România şi reuneşte în aceste zile la Timişoara 130 de studenţi din toate statele europene. Aceştia dezbat la Timisoara rolul lor în transformările sistemice pe care le generează alianţele europene şi contribuţia pe care o pot oferi în procesul de creionare a viitorului învăţământului superior european.

INFO: mai multe imagini din cadrul evenimentului se regăsesc AICI
(https://r.newsletterdci.e-uvt.ro/mk/cl/f/sh/7nVU1aA2nfsTSz59CTUwZeTPikqvYEI/o3Y6SXpxhABp)

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional
Afisari: 13

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].