Comunicat de presă - Instituţia Prefectului - Judeţul Sibiu
În data de 28.10.2024, au fost recoltate 2 seturi de organe de la cadavre porc gras, din hala nr.8, aparţinând exploataţiei unui operator economic din localitate Veştem.
In urma analizelor de laborator a fost emis BA nr.13023/28.10.2024, cu rezultat pozitiv, emis de LSVSA SIBIU, probele fiind pozitive pentru PPA la examenul virusologic Real Time PCR.
În vederea confirmării, probele au fost expediate in regim de urgenţă la IDSA Bucureşti, rezultatul fiind pozitiv, conform BA nr.15191 din data de 29.10.2024.
Menţionăm că la data de 29.10.2024 în exploataţie exista un efectiv de 3648 capete suine, categoria porc gras.
În urma verificărilor în teren, coroborat cu modul de dispunere al halelor şi utilităţilor, precum şi punctul de vedere al reprezentanţilor societăţii, s-a propus crearea unor subunităţi epidemiologice reprezentate de hala 7 - 1700 capete, respectiv hala 8 - 1912 capete şi hala 6 - 36 capete.
Astfel, s-a dispus reconfigurarea circuitelor de eliminare SNCU, circulaţia personalului, distinct pe fiecare hală. Scopul acestor măsuri este de a menţine efectivul din hala 7, fapt pentru care s-a dispus monitorizarea efectivului de suine din hala 7 prin recoltări zilnice de probe in vederea examenelor de laborator prin metoda Real Time PCR, precum şi examene clinice. În situaţia în care rezultatele de laborator pentru hala 7 sunt negative, pentru o perioada de minim doua săptămâni, aceste animale vor putea fi abatorizate sub control sanitar veterinar.
În baza rezultatelor stipulate in buletinul de analiza emis de IDSA, urmează uciderea efectivului din hala 6 şi hala 8, prin gazare şi îngropare în apropierea fermei, efectivul fiind de 1948 capete porc gras.
Toate cadavrele din moarte sau ucise vor fi dezinfectate şi îngropate împreună cu furajele neconsumate, materialul absorbant şi toate materialele care au avut contact direct şi indirect cu animalele; de asemenea se va proceda la dezinfecţia adăpostului şi la dezinfecţia întregii exploataţii împreună cu utilajele adiacente. Dejecţiile vor fi stocate în lagunele fermei şi vor fi tratate cu dezinfectant în vederea neutralizării virusului.
În cazul diagnosticării Pestei porcine africane şi în efectivul din hala 7 se va urma aceeaşi conduită ca şi la celelalte două hale, cu aplicarea măsurilor aprobate de CLCB pentru halele 6 şi 8.
Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare.
Boala a fost notificată la ANSVSA conform raportului de notificare-confirmare nr. 15029 din data de 30.10.2024, conform ORD.ANSVSA nr.79/2008.
A fost stabilită o zonă de protecţie în jurul focarului de minim 3 km pe raza localităţilor: Veştem, Colonia Tălmaciu şi Tălmaciu şi o zonă de supraveghere cu o rază de 10 km aferentă localităţilor: Cisnădie, Mohu, Şelimbăr, Bungard, Casolţ, Avrig, Bradu, Mârşa, Racoviţa, Sebeşu de Sus, Turnu Roşu, Boiţa, Tălmăcel şi Sadu.
În aceste zone, instituţiile parte a CLCB cu atribuţii în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite in legislaţia comunitară specifică: Regulamentul (UE)2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului privind bolile transmisibile ale animalelor si Regulamentul Delegat (UE) 2020/687 al Comisiei de completare a Regulamentului 429/2016 in ceea ce priveşte normele de prevenire şi control al anumitor boli listate.
Măsuri care trebuie aplicate în unităţile din zona de protecţie:
- efectuarea de examene clinice la toate suinele existente în exploataţii/gospodarii precum şi a unui control al mărcilor de identificare a porcilor şi registrului de exploataţie.
- circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploataţiilor, sunt interzise, cu excepţia aprobării autorităţii competente. Această interdicţie nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire. De asemenea, se poate acorda o derogare pentru porcii pentru sacrificare care provin din afara zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în respectiva zonă în vederea unei sacrificări imediate;
- camioanele şi celelalte vehicule şi echipamente utilizate pentru transportul porcilor sau al altor animale sau al unor materiale susceptibile de a fi contaminate (precum carcasele, furajele, gunoiul de grajd, purinul etc.) sunt curăţate, dezinfectate, dacă este necesar, dezinsectizate şi tratate cât se poate de repede după contaminare. Nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi zona fără a fi curăţat şi dezinfectat, apoi inspectat şi reautorizat pentru transport de către autoritatea competentă;
- nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploataţie, nici nu poate ieşi din aceasta fără autorizarea autorităţii competente;
- toţi porcii morţi sau bolnavi dintr-o exploataţie trebuie imediat declaraţi autorităţii competente, care procedează la investigaţiile corespunzătoare, în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic;
- porcii pot părăsi exploataţia în care sunt ţinuţi numai cu aprobarea şi în condiţiile stabilite de autoritatea competentă;
- materialul seminal, ovulele sau embrionii de porci nu pot părăsi exploataţiile situate în interiorul zonei de protecţie;
- orice persoană care intră sau iese din exploataţia de porcine trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane.
Măsuri în zona de supraveghere stabilită.
- trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploataţiilor cu porcine;
- circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploataţiilor, sunt interzise, cu excepţia aprobării de către autorităţile competente. Această interdicţie nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire, nici la porcii pentru sacrificare care provin din afara zonei de supraveghere şi se îndreaptă spre un abator situat în respectiva zonă, în vederea unei sacrificări imediate;
- camioanele şi celelalte vehicule şi echipamente utilizate pentru transportul porcilor sau al altor animale sau al unor materiale susceptibile de a fi contaminate (precum carcasele, furajele, gunoiul de grajd, purinul etc.) sunt curăţate, dezinfectate, dezinsectizate şi tratate cât mai repede după contaminare. Nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi zona fără a fi curăţat şi dezinfectat;
- nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieşi din exploataţie fără autorizarea autorităţii competente, în următoarele şapte zile de la stabilirea zonei;
- toţi porcii morţi sau bolnavi dintr-o exploataţie trebuie de îndată declaraţi autorităţii competente, care procedează la investigaţiile corespunzătoare, în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic;
- porcii pot părăsi exploataţia în care sunt ţinuţi numai cu aprobarea şi în condiţiile stabilite de autoritatea competentă;
- materialul seminal, ovulele sau embrionii de porci nu pot părăsi exploataţiile situate în interiorul zonei de supraveghere;
- orice persoană care intră sau iese din exploataţiile de porcine trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane.
- supravegherea exploataţiei de porcine SC PREMIUM PORC SIBIU S.R.L. - ferma Veştem - prin restricţii de mişcare a efectivelor, monitorizarea zilnică clinică şi prin prelevare de probe specifice conform Regulamentului CE nr. 687/2020.
Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcţie de evoluţia bolii, respectiv se poate modifica în funcţie de aspectele epidemiologice identificate pe parcursul implementării măsurilor.
Măsuri întreprinse în focar.
- Toţi porcii din halele afectate vor fi ucişi in regim de urgenţă, sub control oficial şi într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane atât în timpul transportului, cât şi în timpul uciderii, se vor respecta normele de protecţie şi bunăstare în timpul uciderii animalelor.
- cadavrele porcilor morţi şi a celor ucişi, vor fi dezinfectate şi îngropate împreună cu furajele şi materialul absorbant, sub supraveghere oficială. Carcasele porcilor sacrificaţi în abator în zilele precedente, puse sub sechestru/reţinere oficială, în data de 28.10.2024, vor fi transportate la locul de efectuare a neutralizării alternative, sub control sanitar veterinar oficial, fiind supuse aceluiaşi tratament ca şi cadavrele suinelor. Dejecţiile vor fi stocate în lagunele fermei şi vor fi tratate cu dezinfectant în vederea neutralizării virusului. În situaţia în care în vederea neutralizării alternative a cadavrelor se intersectează un drum public, la intrarea şi ieşirea pe acest drum se vor amenaja dezinfectoare rutiere în vederea reducerii riscului de diseminare a bolii.
- orice substanţă sau deşeu susceptibile de a fi contaminate, precum furajele, vor fi supuse neutralizării; toate materialele de unică folosinţă potenţial contaminate şi în special, cele utilizate pentru operaţiunile de ucidere, vor fi distruse; aceste măsuri trebuie aplicate în conformitate cu manualului de operaţiuni pentru PPA şi sub supravegherea medicului veterinar oficial.
- după eliminarea porcilor (uciderea şi îngropare), clădirile destinate adăpostirii porcilor şi vehiculele care au fost utilizate pentru transportul lor sau transportul cadavrelor, precum şi echipamentul, aşternutul pentru animale, gunoiul de grajd şi purinul susceptibile de a fi contaminate vor fi curăţate, dezinsectizate şi dezinfectate;
- se va efectua ancheta epidemiologică.
Unităţile Locale de Sprijin (ULS) din zona de restricţie şi nu numai, vor întreprinde de urgenţă următoarele:
- interzicerea organizării de târguri de animale, aglomerări de animale, expoziţii sau orice alte evenimente care implică mişcarea animalelor, în special a porcinelor;
- la intrările şi ieşirile din gospodăriile populaţiei care deţin porci se vor instala dezinfectoare individuale;
- se vor întreprinde campanii de informare a crescătorilor de suine cu privire la: evoluţia pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricţiile impuse, implementarea de norme minime de biosecuritate pentru crescători de suine, alte măsuri de prevenire a răspândirii şi combatere a bolii;
- actualizarea listei cu personalul nominalizat pentru intervenţia în teren în caz de boli majore; stocurile de materiale, echipamente şi utilaje necesare intervenţiei în teren în caz de boli majore (ex; salopete, cizme, lopeţi, găleţi, saci, mături, remorcă, încărcator - buldoexcavator, generator curent, etc.).
Evaluarea animalelor şi produselor se va derula conform Hotărârii de Guvern nr. 1.214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarului de boli transmisibile ale animalelor.
Conform deciziei de informare a cetăţenilor pentru a limita răspândirea bolii, până la noi dispoziţii, se ordonă următoarele:
- toate porcinele din localitate se vor ţine închise în adăpost, fără acces la păşunat şi bălţi, pentru a împiedica venirea in contact a porcinelor domestice cu cele sălbatice şi pentru a limita răspândirea bolii;
- toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte semnalate la porcinele din curtea proprie, vor fi anunţate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;
- toate cazurile în care cadavrele de porcine sunt descoperite în locuri publice, se anunţă, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;
- se interzice organizarea pe teritoriul localităţii de pieţe, târguri sau expoziţii de păsări şi animale;
- toate indicaţiile reprezentanţilor DSVSA SIBIU si a medicului veterinar de liberă practică împuternicit se respectă necondiţionat.
Toţi cetăţenii din această localitate sunt obligaţi să respecte măsurile indicate în prezenta dispoziţie. Nerespectarea prevederilor acestei dispoziţii reprezintă încălcări ale legii. Aceste încălcări pot fi sancţionate cu amenzi până la 3600 lei.
Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare.
Voina Alina
Purtător de cuvânt, Instituţia Prefectului-Judeţul Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].