Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor
Peste 700 de controale desfăşurate de Inspecţia de Prevenire
Obiectivul fundamental al inspecţiei de prevenire în perioada sezonului rece a vizat eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în vederea menţinerii sub control a riscurilor şi creşterea nivelului de securitate a cetăţeanului, un accent deosebit fiind pus pe întreţinerea şi exploatarea corespunzătoare a instalaţiilor şi mijloacelor de încălzire.
Astfel, în perioada noiembrie 2023 - martie 2024, au fost efectuate 733 de controale, din care, 182 la instituţii, 504 la operatori economici, 28 la localităţi şi 19 la obiective de investiţii.
În urma verificărilor executate, care au vizat înlăturarea deficienţelor pe linia apărării împotriva incendiilor şi aplicarea legalităţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, au fost depistate 5393 de nereguli, din care 998 (cca. 18,5%), au fost remediate operativ pe timpul controalelor. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 4433 de sancţiuni contravenţionale.
Cu ocazia celor 733 de controale, pompierii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au organizat şi desfăşurat 755 de instruiri la care au participat 7569 de persoane şi 737 de exerciţii de evacuare şi intervenţie, în care au fost implicate 14.310 persoane.
În perioada menţionată, pompierii din cadrul Inspecţiei de Prevenire, Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor (SPIRC) şi al subunităţilor ISU Bihor au organizat şi desfăşurat:
- Peste 430 de acţiuni de diseminare a informaţiilor şi distribuire a materialelor de informare aferente Campaniilor Naţionale 'R.I.S.C', 'Ai grijă la cea mai mare grijă - siguranţa copilului tău', 'Detector pentru viaţă', 'Aveţi grijă de părinţii şi bunicii dumneavoastră! ', activităţi derulate în centre comerciale, pieţe, parcuri şi în alte locuri cu aflux de persoane din toate cele 101 unităţi administrative-teritoriale ale judeţului;
- Peste 30 de lecţii deschise, sesiuni de pregătire şi exerciţii la unităţi de învăţământ, pompierii prezentându-le preşcolarilor, elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar, măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi modul de acţiune în cazul producerii acestora. În cadrul acestor activităţi au fost instruiţi peste 4000 de preşcolari şi elevi;
- 43 de puncte de informare preventivă, în cadrul cărora personalul ISU Bihor a prezentat cetăţenilor riscurile existente la nivelul judeţului şi modul adecvat de comportare în cazul declanşării acestora;
- 16 acţiuni de informare preventivă în care au fost implicaţi şi membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă;
- 40 de activităţi de informare preventivă la biserici şi mănăstiri din judeţ, acţiuni pe parcursul cărora slujitorii lăcaşurilor de cult şi enoriaşii au fost familiarizaţi de către pompieri, cu măsurile de prevenire a incendiilor şi pregătiţi cu privire la modul de comportare înainte, pe timpul şi după producerea unui incendiu, precum şi a altor situaţii de urgenţă.
În această perioadă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Crişana' continuă să desfăşoare la nivelul întregului judeţ, acţiuni de informare preventivă a autorităţilor publice locale şi a cetăţenilor în cadrul campaniilor 'RISC' 'Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!', 'Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranţa copilului tău', F.O.C. - 'Flăcările Omoară Copii', 'Nu încărca butelia la staţia GPL!' şi 'Aveţi grijă de părinţii şi bunicii dumneavoastră!', scopul acestora vizând protejarea cetăţenilor şi comunităţilor prin reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc., care sunt cauzate de neglijenţă, de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, de neîntreţinerea sau exploatarea necorespunzătoare a sistemelor şi mijloacelor de încălzire, precum şi de coşuri de fum necurăţate, deteriorate sau amplasate necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.