Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale
Miercuri, 30 octombrie 2024, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a primit vizita ambasadorului Regatului Suediei în România, Anna Hallerman.
În cadrul discuţiilor au fost abordate teme care au vizat situaţia de securitate din regiunile Mării Negre şi Mării Baltice, implicaţiile şi ameninţările de securitate generate de războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, cooperarea în cadrul NATO şi evoluţia proiectelor dezvoltate în cadrul Uniunii Europene, precum şi perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul apărării.
Oficialul român a subliniat contribuţia semnificativă pe care Suedia o are la securitatea euroatlantică odată cu accederea la NATO şi a reiterat interesul părţii române de a dezvolta proiecte comune în domeniul apărării, inclusiv în cadrul coaliţiilor de capabilităţi pentru sprijinirea Ucrainei.
În finalul discuţiilor, ambele părţi au exprimat angajamentul de a continua şi dezvolta atât dialogul politico-militar, cât şi activităţile practice de cooperare bilaterală în beneficiul forţelor armate ale celor două ţări.
Biroul presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.