Comunicat de presă - Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, Mirela Furtună
În perioada 27-29 octombrie, doamna Mirela Furtună, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, participă la Budapesta, la cea de-a 72-a reuniune plenară a COSAC, eveniment organizat în cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei maghiare a Consiliului UE. Din delegaţia Camerei Deputaţilor fac parte şi domnii deputaţi Nicolae Georgescu, vicepreşedinte al comisiei, şi Zoltan Zakarias, membru al comisiei.
Agenda acestei reuniuni s-a axat pe discuţii privind evaluarea programului şi a rezultatelor Preşedinţiei maghiare a Consiliului UE, starea Uniunii Europene în contextul tranziţiei instituţionale şi a celor 15 ani de la aplicarea Tratatului de la Lisabona, precum şi abordări referitoare la tendinţele demografice europene, securitatea şi apărarea UE.
În intervenţia avută în cadrul primei sesiuni a reuniunii, dedicată realizărilor Preşedinţiei maghiare a Consiliului UE, doamna preşedinte Mirela Furtună a reiterat necesitatea aderării complete a României la spaţiul Schengen: 'funcţionarea adecvată a spaţiului Schengen nu va fi atinsă deplin fără aderarea României şi Bulgariei', iar 'ridicarea controalelor la frontierele interne nu trebuie condiţionată de factori externi, precum migraţia ilegală.'
În context, oficialul român a evidenţiat progresele semnificative ale autorităţilor române în implementarea deciziilor recente ale Consiliului Uniunii Europene, precum şi angajamentul constant al României în cooperarea cu statele din regiune şi Comisia Europeană pentru combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere.
Domnul deputat Zoltan Zakarias a intervenit în dezbaterile referitoare la 'tendinţele demografice europene şi soluţiile la nivel naţional şi european'.
În cadrul sesiunii axate pe tematica securităţii şi apărării, doamna deputat Furtună a pledat pentru o abordare europeană consolidată, afirmând că 'noile provocări la adresa securităţii necesită soluţii ferme, în deplină complementaritate cu NATO'. Totodată, a susţinut 'dezvoltarea unor noi linii de producţie de apărare în Europa de Est, pentru asigurarea capacităţii pe termen lung a industriei europene de apărare de a răspunde nevoilor europene'.
În contextul sprijinului acordat Republicii Moldova, doamna preşedinte Mirela Furtună a reafirmat susţinerea de către România a eforturilor Uniunii Europene pentru consolidarea capacităţilor de apărare şi rezilienţă ale Republicii Moldova, precum şi includerea acesteia în Programul privind industria europeană de apărare, potrivit unui statut similar cu cel al Ucrainei, dată fiind importanţa strategică a sprijinirii celor două ţări în ansamblul obiectivelor Uniunii Europene de consolidare a apărării.
29 octombrie 2024
Mirela Furtună
Preşedinte
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.