logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui

BĂRBAT REŢINUT DE POLIŢIŞTII DIN VASLUI

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui, din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, au reţinut un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

La data de 26 octombrie 2024, Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată cu privire la faptul că, o femeie, de 52 de ani, din municipiul Vaslui, ar fi fost agresată, la data de 19 octombrie, a.c., de către soţul său.

Anterior sesizării, femeia s-a prezentat la Judecătoria Vaslui pentru a solicita emiterea unui ordin de protecţie, astfel că la data de 23 octombrie 2024, împotriva soţului său, un bărbat, de 47 de ani, a fost emis un ordin de protecţie, pentru 6 luni, prin care acesta este obligat să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de soţia sa şi faţă de reşedinţa acesteia.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui au stabilit că, la data de 19 octombrie 2024, ora 15.00, pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost agresată de către soţul său cu un obiect contondent (par), fiind lovită în zona membrelor superioare şi inferioare. În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni ce necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

În aceeaşi zi în care au fost sesizaţi, 26 octombrie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui au dispus faţă de bărbatul cercetat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore.

La data de 27 octombrie 2024, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a luat împotriva sa măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţii infracţionale a bărbatului.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.