Comunicat de presă - Federaţia Tinerilor din Cluj
31 octombrie - 2 noiembrie 2024
Casa de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca
Federaţia Tinerilor din Cluj organizează între 31 octombrie şi 2 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor, Cluj Youth Event 2024. În cadrul acestui eveniment, tinerii şi organizaţiile partenere sunt invitaţi să exploreze teme de actualitate, să colaboreze şi să dezvolte iniţiative pentru viitorul oraşului.
Cluj Youth Event este susţinut de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj şi Casa de Cultură a Studenţilor 'Dumitru Fărcaş' Cluj-Napoca.
Deschiderea cu Consiliul Consultativ de Tineret
Evenimentul debutează pe 31 octombrie cu o şedinţă a Consiliului Consultativ de Tineret, care va include prezentarea unor iniţiative cheie pentru tineri, cum ar fi lansarea aplicaţiei 'YooVol', dedicată voluntariatului şi implicării civice. Această sesiune va încuraja dialogul între tineri, reprezentanţii autorităţilor locale şi organizaţiile de tineret.
Activităţi dedicate dezvoltării personale şi profesionale
În cele trei zile, participanţii vor avea acces la o gamă diversă de activităţi şi workshopuri. Spre exemplu, sesiunea 'Independent financiar step by step' oferă sfaturi practice pentru gestionarea eficientă a resurselor financiare, iar în cadrul workshopului 'DESIGN THINKING Crash Course' participanţii vor explora tehnici de inovare şi soluţii centrate pe om. Aceste ateliere sunt gândite să ofere tinerilor competenţe utile în plan profesional şi personal, alături de oportunitatea de a interacţiona cu mentori de valoare.
Prezenţa unor invitaţi inspiraţionali
Printre invitaţii speciali se numără Alexandru Bologa, judoka paralimpic, şi Dragoş Gavrilescu, expert în design thinking. Aceştia vor susţine sesiuni de tip Com'ON Talk, împărtăşind experienţele lor în faţa provocărilor şi inspirând participanţii să-şi urmeze visele cu perseverenţă şi curaj. De asemenea, Eli Neicuţ (aka Eli vorbeşte) va găzdui sesiuni despre autenticitate şi impactul pozitiv în comunitate.
Workshopuri pentru sănătate şi sustenabilitate
Cu sprijinul partenerilor de la School of Health, participanţii vor putea lua parte la sesiuni dedicate sănătăţii fizice şi mentale, incluzând teme precum nutriţia, psihologia şi prim-ajutorul.
Aceste activităţi au scopul de a sprijini sănătatea şi bunăstarea tinerilor, oferindu-le sfaturi practice şi resurse pentru un stil de viaţă echilibrat şi sustenabil.
Educaţia financiară joacă un rol esenţial în vieţile noastre. Atelierele organizate Zbor Hub Cluj ne vor arăta cum putem să fim mai conştienţi de alegerile pe care le facem, cum putem economisi şi cum putem să devenim mai independenţi din punct de vedere financiar.
Despre Cluj Youth Event
Cluj Youth Event reprezintă un spaţiu de întâlnire pentru comunitatea tinerilor din Cluj-Napoca, o platformă de colaborare în care tinerii pot adresa teme relevante, explora idei inovatoare şi contribui la iniţiative care aduc valoare comunităţii. Fiecare activitate din program a fost concepută pentru a sprijini dezvoltarea holistică a tinerilor - de la competenţe profesionale la sănătate şi viaţă comunitară.
Proiect implementat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, Visit Cluj şi Casa de Cultură a Studenţilor 'Dumitru Fărcaş' Cluj-Napoca, Grupul PONT sub egida Cluj for Youth.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.