logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara

Arhitectul Augustin Ioan discută despre viitorul arhitecturii la Universitatea de Vest din Timişoara - Conferinţa 'Suntem ultimii arhitecţi? De la CAD la AI (şi dincolo de ea)'

Universitatea de Vest din Timişoara anunţă cu entuziasm conferinţa 'Suntem ultimii arhitecţi? De la CAD la AI (şi dincolo de ea)', susţinută de Augustin Ioan, arhitect de renume, profesor universitar şi scriitor, recunoscut pentru contribuţiile sale remarcabile în arhitectura românească contemporană.

Evenimentul, care face parte din seria 'Conectaţi la Viitor', va avea loc pe 31 octombrie 2024, de la ora 16:00, în Amfiteatrul A01 al UVT, şi este o ocazie unică pentru profesionişti, studenţi şi pasionaţi de arhitectură să participe la o dezbatere despre viitorul arhitecturii în era digitalizării accelerate.

Augustin Ioan este o personalitate de marcă în domeniul arhitecturii româneşti, cunoscut pentru proiectarea noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş, dar şi pentru rolul său ca preşedinte al Asociaţiei pentru Patrimoniul Regal Peleş. De asemenea, este membru fondator al Fundaţiei Habitat şi Artă în România, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi unul dintre cei mai apreciaţi arhitecţi ai momentului.

Augustin Ioan va aborda felurile în care a evoluat profesia de arhitect în era inteligenţei artificiale, analizând modul în care tehnologii precum CAD (Computer-Aided Design) şi AI (inteligenţă artificială) influenţează şi transformă procesul de creaţie şi execuţie arhitecturală. Discuţia va fi moderată de Camil Mihăescu.

Proiectul face parte din Programul cultural naţional 'Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023' şi este finanţat prin programul Timişoara.Next, derulat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Proiectul este co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Partener eveniment: Nokia.

Parteneri media: KissFM şi Media Hub UVT.

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional
Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.