Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
În ultimul weekend al lunii octombrie, pompierii au gestionat peste 4.300 situaţii de urgenţă, înregistrate la nivel naţional.
În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cea mai mare pondere a misiunilor gestionate de salvatori o reprezintă cazurile de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 3.585 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în această perioadă, eforturile colegilor noştri s-au concentrat şi asupra protecţiei comunităţilor şi bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în 517 astfel de situaţii.
Totodată, pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea celor 251 incendii înregistrate la nivel naţional, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăţi şi limitând pagubele materiale.
În afara acestor misiuni, în ultimele 72 de ore, o atenţie sporită a fost acordată şi accidentelor rutiere, sens în care echipajele de descarcerare au acţionat în 14 situaţii pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
În perioada analizată, pe durata misiunilor desfăşurate în sprijinul semenilor, datorită răspunsului eficient furnizat de către pompierii militari, 23 de persoane aflate în situaţii critice au fost salvate.
În plus, pentru protecţia populaţiei, în acest sfârşit de săptămână au fost transmise 13 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezenţa animalelor periculoase (urşi) în judeţele Braşov, Buzău, Covasna, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova şi Vâlcea.
Aflaţi cum să reacţionaţi în caz de nevoie şi fiţi pregătiţi pentru a face faţă oricărei situaţii de urgenţă! Obţineţi mai multe informaţii cu privire la modul de comportare accesând platforma naţională de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicaţia pentru mobil DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play şi oferă informaţii extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.