Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iunie - octombrie 2024, inculpaţii au procurat, deţinut, intermediat şi vândut diferite cantităţi de canabis (drog de risc) către consumatori din municipiul Bucureşti şi judeţul Bacău, cu sume cuprinse între 1.400 şi 4.000 lei.
În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele acestora, în municipiul Bucureşti, au fost identificate şi ridicate cantităţile de peste 310 grame canabis şi 53 grame rezină de canabis (droguri de risc), obiecte purtând urme de substanţă, grindere, cântare de precizie, sume de bani, precum şi alte mijloace de probă.
În ziua de 27.10.2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.
Acţiunea a beneficiat de suportul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.