Comunicat de presă - Centrul Naţional al Dansului Bucureşti
Conferinţă de presă
în prezenţa doamnei Raluca Turcan, Ministrul Culturii şi a doamnei Vava Ştefănescu, manager al Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, alături de reprezentanţii Unităţii de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii
joi, 31 octombrie, ora 11:00
Sala Omnia, str. Cristian Popişteanu nr. 3, Bucureşti
La 20 de ani de la înfiinţarea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), Iridescent - Festival internaţional de dans contemporan şi alte reconfigurări ale sensibilului se deschide cu prezentarea unuia dintre cele mai urgente şi ambiţioase proiecte, transformarea Sălii Omnia în sediul adecvat şi permanent al uneia dintre cele mai dinamice şi efervescente instituţii culturale din peisajul cultural românesc.
În 31 iulie 2024, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, a anunţat demararea procedurii de licitaţie publică pentru atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor de consolidare, remodelare şi modernizare a Sălii Omnia, destinată Centrului Naţional al Dansului Bucureşti. Aflaţi în acest stadiu, dorim să aducem la cunoştinţa publicului planurile rezultate în urma procesului de proiectare, detalii de natură tehnică şi economică, dar şi viziunea de viitor a instituţiei.
Amploarea şi însemnătatea proiectului sunt deosebite mai ales prin relevanţa aspectelor de natură socială şi urbanistică, acestea presupunând redarea circuitului public a uneia dintre clădirile cu o însemnătate istorică deosebită. Totodată acest proiect răspunde unei aşteptări nepermis de lungi a publicului, dar şi a mai multor generaţii de artişti, coregrafi, dansatori, teoreticieni şi pedagogi, care în ultimii 13 ani au făcut eforturi să dezvolte o activitate consistentă şi relevantă, recunoscută internaţional, dar, în continuare, lipsită de o infrastructură adecvată.
Reamintim că după evacuarea, în primăvara anului 2011, din clădirea Teatrului Naţional Bucureşti, în care Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) deţinea în administrare spaţii de peste 3000 m², CNDB a rămas singura instituţie publică de artele spectacolului fără un sediu adecvat. Pentru toate celelalte care au părăsit spaţiile clădirii TNB au fost găsite soluţii şi făcute investiţii, inclusiv construcţia unei noi clădiri, aşa cum s-a întâmplat în cazul Teatrului de Operetă 'Ion Dacian'. Din 2013, CNDB închiriază un spaţiu care nu răspunde nevoilor instituţiei, fiind mult subdimensionat, fără spaţii de depozitare, fără birouri şi fără studiouri de dans, care să răspundă cererilor în creştere venite din partea profesioniştilor dansului.
Abia în anul 2016, prin Hotărârea de Guvern 651/2016, în vigoare din 19.09.2016, Centrului Naţional al Dansului Bucureşti i-a fost alocată în administrare Sala Omnia.
Aceasta este parte din prevederile Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), parafat la 4 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, având ca scop finanţarea Proiectului F/P 1572 (2006) privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România, aprobat prin HG nr. 933 din 7 august 2007. Imobilul cuprins în Acord este destinat funcţionării Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), aflat în subordinea Ministerului Culturii, iar prin efectul Acordului-cadru de împrumut îi este alocată întreaga sumă necesară - 13,4 milioane de Euro - , atât pentru serviciile de proiectare, cât şi pentru execuţia lucrărilor de remodelare, consolidare şi reconstrucţie.
În contextul lansării festivalului Iridescent - Festival de dans contemporan şi alte reconfigurări ale sensibilului şi a prezentării publice a planurilor Sălii Omnia, vă adresăm invitaţia de a participa la conferinţa de presă organizată joi, 31 octombrie, ora 11:00, în interiorul Sălii Omnia, strada Cristian Popişteanu nr. 3, Bucureşti.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.