Comunicat de presă - Poliţia Română
În perioada 21-22 octombrie 2024, poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei feroviare.
Astfel, în perioada de referinţă, poliţiştii de la transporturi au efectuat verificări în 414 unităţi de cale ferată şi 399 de trenuri, fiind legitimate 2.789 de persoane.
De asemenea, au fost depistate 5 persoane cercetate pentru comiterea unor infracţiuni şi 7 persoane urmărite.
Totodată, poliţiştii de la transporturi au aplicat 405 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 130.000 de lei.
Exemple:
1. La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 07.15, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că ar fi fost lovit, pe fondul unui conflict spontan, de către un altul.
În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.
Cercetările vor fi continuate de poliţiştii din cadrul P.P.T.F. Bistriţa în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propusă o soluţie legală prin Parchetul de pe Lângă Judecătoria Bistriţa.
2. La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud au depistat o minoră din judeţul Bistriţa-Năsăud.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a reieşit că minora figurează ca ,,minor dispărut', fiind plecată voluntar de la o casă de tip familial, din judeţul Bistriţa-Năsăud, din data de 16 octombrie a.c.
Minora nu a fost victima vreunei infracţiuni şi a fost predată reprezentanţilor casei de tip familial.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.