RETRANSMITERE: Comunicat de presă - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I.L. Caragiale' din Bucureşti
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I.L. Caragiale' din Bucureşti (UNATC) a continuat şi anul acesta colaborarea cu mediul educaţional din Republica Moldova, prin proiectul 'Aventură fără graniţă. Educaţie prin teatru şi film', finanţat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
În data de 28 octombrie, la Sala Atelier şi online, între orele 10:00-13:45, va avea loc conferinţa de încheiere a proiectului, care va cuprinde o sesiune de prezentări şi comunicări pe tema educaţiei prin teatru şi film şi o secţiune de diseminare a rezultatelor din cadrul proiectului.
'Aventură fără graniţă. Educaţie prin teatru şi film' a început în data de 28 aprilie 2024 cu conferinţa 'Educaţie prin artă teatrală şi cinematografică', organizată la Chişinău, în Centrul 'Clasa Viitorului' din cadrul Universităţii Pedagogice de Stat 'Ion Creangă', la care au participat zeci de specialişti, oficialităţi şi alte persoane interesate. Proiectul s-a desfăşurat până în luna octombrie 2024, cuprinzând ateliere cu tematici din domeniul teatru şi film în două raioane din apropierea capitalei şi un curs de formare pentru specialişti din domeniul educaţiei din Chişinău.
360 de elevi din trei instituţii din raioanele Anenii Noi şi Ungheni au beneficiat de ateliere de jocuri teatrale, coregrafie, teatru de animaţie, dezvoltare personală, educaţie cinematografică şi realitate virtuală. Pe timpul celor două zile de activitate, elevii au avut ocazia, în anumite cazuri, să ia un prim contact cu domeniul teatru şi film şi li s-a oferit spaţiul de explorare şi împărtăşire a propriilor interese şi nevoi într-o manieră creativă. S-a facilitat un mod de lucru alternativ învăţământului formal, elevii beneficiind de câteva cursuri în care s-a pus accent pe învăţarea de tip experienţial.
O altă activitate a proiectului a fost cursul de formare 'Sisteme multisenzoriale de echilibrare emoţională şi analiză comportamentală', dedicat specialiştilor implicaţi în domeniul educaţional. Cele şapte sesiuni au fost organizate cu scopul de a îmbunătăţi competenţele în educaţia senzorială şi de a sprijini dezvoltarea completă a elevilor prin tehnici moderne de intervenţie educaţională şi pedagogie teatrală. Activităţile cu specific teatral au facilitat o înţelegere profundă a conceptelor teoretice, oferind participanţilor un mediu sigur de explorare şi experimentare a jocului teatral ca instrument educaţional. Prin intermediul jocurilor, beneficiarii s-au conectat mai bine cu ei înşişi şi cu ceilalţi, descoperind modalităţi eficiente de integrare a tehnicilor teatrale în procesul de predare-evaluare-învăţare. În plus, aceştia au aplicat deja unele dintre activităţile învăţate, observând rezultate pozitive în activitatea lor didactică.
Obiectivele proiectului 'Aventură fără graniţă. Educaţie prin teatru şi film' au putut fi atinse cu metode folosite în domeniul teatrului şi filmului, alături de suportul profesorilor coordonatori şi al psihologului. Anul acesta a continuat cu succes iniţiativa începută anul trecut prin dezvoltarea unei structuri care a permis profesioniştilor din domeniul teatrului şi filmului să devină formatori şi să se implice în educaţia şi formarea tinerilor din Republica Moldova.
Bazat pe legăturile profunde de natură culturală, istorică şi lingvistică dintre România şi Republica Moldova, proiectul iniţiat de UNATC consolidează comunitatea românească de pe ambele maluri ale Prutului prin descoperirea, conştientizarea şi utilizarea aptitudinilor tinerei generaţii.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.