logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - World Vision Romania

OSCAR Downstream susţine liceele agricole prin proiectul 'Mândru să fiu fermier', susţinut de World Vision România

Bucureşti, 25 octombrie 2024

World Vision România, în parteneriat cu OSCAR Downstream, sprijină liceele agricole din România oferindu-le un pachet suport, în cadrul proiectului 'Mândru să fiu fermier'.

Din anul 2015, iniţiativele programului 'Mândru să fiu fermier' au vizat redarea importanţei educaţiei agricole prin îmbunătăţirea abilităţilor profesorilor de a oferi elevilor o formare tehnică inovatoare şi actualizată, folosind resurse moderne din Agricultura 4.0. De asemenea, programul s-a concentrat pe conectarea cu mediul de business prin organizarea de vizite de studiu în ferme moderne, crearea de modele de practică pentru elevi şi susţinerea campaniilor de promovare ale liceelor agricole.

Impactul proiectului 'Mândru să fiu fermier' până în prezent:

* 26 de licee agricole din România au beneficiat de granturi Agricultura 4.0;
* Peste 3100 de elevi şi 100 de profesori au participat la vizite de studiu în ferme moderne;
* 1900 de elevi şi 100 de profesori de specialitate au parcurs pachetul de lecţii Agricultura 4.0;
* Aproape 14000 de elevi de gimnaziu au descoperit meseriile agricole în cadrul evenimentelor de promovare ale liceelor.

World Vision România va continua să acorde granturi Agricultura 4.0, care includ adoptarea unui pachet educaţional intitulat 'Călătorie spre anul 2050', ce conţine 12 lecţii despre sustenabilitate şi tehnologie, răspunzând la întrebarea: 'Cum vom hrăni 10 miliarde de oameni în anul 2050?'.

De asemenea, în cadrul programului se vor organiza vizite de studiu pentru elevi în ferme care aplică tehnologii de ultimă oră şi practici de mediu durabile şi achiziţii de echipamente pentru demonstraţii. World Vision România va susţine demersurile de promovare ale liceelor prin campanii naţionale de promovare a educaţiei agricole şi prin oferirea de consultanţă pentru proiectarea şi implementarea campaniilor locale.

În acest an, prin intermediul proiectului în parteneriat cu OSCAR Downstream, vor fi finanţate 5 licee agricole pentru organizarea de vizite de studiu în ferme care folosesc tehnologii 4.0 şi achiziţionarea de echipamente şi kituri didactice pentru experimente la clasă. Astfel, peste 100 de elevi şi 10 de profesori vor face vizite în ferme, unde se vor familiariza cu tehnologiile de ultimă oră.

În total, peste 550 de elevi vor beneficia de pachetul educaţional 'Călătorie spre anul 2050', demonstraţii şi experimente ale tehnologiilor de ultimă generaţie. Cele 5 licee agricole selectate pentru a beneficia de pachetul suport sunt:

1. Liceul Agricol 'Dr. C. Angelescu' Buzau, jud. Buzău
2. Colegiul 'Vasile Lovinescu' Fălticeni, jud. Suceava
3. Colegiul Tehnic 'Valeriu D. Cotea' Focşani, jud. Vrancea
4. Liceul Tehnologic 'Gheorghe Ionescu Siseşti' Valea Călugărească, jud. Prahova
5. Liceul Tehnologic Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud.

'În ultimii ani sectorul agricol a cunoscut o transformare radicală o dată cu apariţia Agriculturii 4.0 care integrează tehnologiile digitale şi practicile agricole inteligente. Această revoluţie tehnologică oferă oportunităţi imense tinerilor, de aceea ne dorim să expunem elevii liceelor agricole la aceste schimbări, astfel, ei vor învăţa despre agricultura 4.0, dar vor avea ocazia să o vadă şi 'la lucru' în fermele din România', a declarat Crenguţa Bărbosu, Senior Program Manager Agricultură şi Dezvoltare - Fundaţia World Vision România.

'Agricultura este inima economiei româneşti. Prin 'Mândru să fiu fermier'', vrem să arătăm că acest domeniu nu este doar muncă la câmp, ci o industrie modernă, plină de oportunităţi şi potenţial de dezvoltare. Susţinem antreprenoriatul şi educaţia practică în agricultură şi ne dorim ca tinerii să vadă potenţialul acestui domeniu şi să fie mândri să îşi construiască propriul viitor'', a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume.

În 32 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 800.000 de copii şi adulţi, în aproape 800 de comunităţi din 40 judeţe.

Despre OSCAR Downstream

Cu o istorie de peste 23 de ani, OSCAR Downstream este cea mai mare companie independentă de distribuţie a carburantului din România, aflată în top 5 jucători, anual cu peste 5.000 de clienţi din industrii cheie, precum transport, construcţii, industrie sau agricultură şi cu un portofoliu vast de servicii şi produse B2B şi o dezvoltare naturală spre B2C.

Reţeaua sa de benzinării a depăşit 115 staţii, distribuite strategic la nivel naţional: 30 de staţii proprii dedicate segmentului de clienţi B2B sub brandul OSCAR Drive, poziţionate de-a lungul principalelor drumuri comerciale şi peste 85 de benzinării în franciză sub brandul RO concept OSCAR, pentru clienţii B2C, lansat în 2017. Pentru alte detalii, accesaţi website-ul oscars.ro sau pagina oficială de LinkedIN.

Din partea echipei World Vision România,

Irina Cojoc
Manager PR & Advocacy
World Vision Romania / National Office
email: irina_cojoc@wvi.org / wvi.ro
Afisari: 19

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.