Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Primarul Municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor şi primarul Municipiului Muratpaşa din Turcia, domnul Umit Uysal au semnat sâmbătă, 19 octombrie, Acordul de Înfrăţire între cele două oraşe.
Muratpaşa, noul partener al Sibiului, are 510.000 de locuitori, fiind situat în regiunea Antalya, cu ieşire la Marea Mediterană. Kaleici, este denumirea centrului istoric al municipiului, păstrând urme ale civilizaţiei din secolul 4 î.Hr. Cea mai impunătoare structură istorică a oraşului vechi este Poarta lui Hadrian, istoria acestui oraş legându-se de cea a Imperiului Roman. Ca şi Sibiul, oraşul vechi Kaleici se remarcă prin străduţele înguste, pe care imobilele istorice spun povestea îndelungatei istorii a acestui oraş.
Ceremonia a avut loc în oraşul turcesc, în marja Festivalului Old Town Kaleici, evenimentul care a şi sudat prietenia dintre Sibiu şi Muratpaşa începând cu anul 2021. La Festivalul ajuns la cea de-a 9-a ediţie au fost prezenţi reprezentanţi a peste 20 de oraşe istorice din Europa.
Prin acest Acord, cele două oraşe au convenit să coopereze în proiecte din domenii precum: conservarea patrimoniului construit, promovarea reciprocă a potenţialului turistic şi cultura gastronomică. În cadrul acestei înfrăţiri se vor organiza şi schimburi de experienţă între cele două administraţii locale, precum şi între locuitorii celor 2 oraşe.
De altfel, cu ocazia acestei deplasări s-a şi conturat primul schimb în baza Acordului de Înfrăţire. Un tânăr din Muratpaşa, voluntar la Festivalul Old Town Kaleici, va participa ca voluntar la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu din 2025.
Sibiul este deja prezent în inima Kaleici, în mod simbolic. Primăria Muratpaşa a amplasat în Piaţa Cumhuriyet un panou cu toate oraşele istorice care au participat la Festivalul Old Town Kaleici. Stema Sibiului este prezentă şi aceasta pe panou.
De asemenea, Festivalul Old Town Kaleici a fost şi o importantă oportunitate de promovare pentru Sibiu, reprezentanţii municipalităţii sibiene prezentând oraşul pe scena Forumului acestui eveniment.
Serviciul Comunicare, Sănătate Publică şi Tineret
Primăria Municipiului Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.